Ofițer cu grad de acuzat

Informare Niciun comentariu la Ofițer cu grad de acuzat 0

Săptămîna trecută am reușit să adăugăm o piesă nouă pe tabla de șah a revoltelor ce se țin lanț de pe 13 ianuarie. Protestelor stradale începute mai mult sau mai puțin din cauza conflictului Băsescu – Arafat li s-a dat un restart motivațional odată cu ieșirea, în mulțimea pestriță din Piața Universității, a unui locotenent al Armatei Române.

Alexandru Gheorghe, ofițer în cadrul Flotilei 71 Aeriană Câmpia Turzii, și-a exprimat nemulțumirile față de guvern și președinte în uniformă militară, deși regulamentul nu îi permite astfel de abateri. „«Este interzisă participarea cadrelor militare în activitate la miting-uri, manifestări, demonstrații sau alte întruniri cu caracter politic. Se va analiza situația participării ofițerului la mitingul din Piața Universității și vor fi dispuse măsuri legale corespunzătoare”, a declarat contraamiralul Tiberiu Frățilă, purtătorul de cuvânt al MApN” (cotidianul.ro, luni, 24 ianuarie).

Dincolo de a fi o problemă de etică, gestul ofițerului s-a transformat într-o sursă de inspirație la nivel național. După ce a afirmat că Raed Arafat este pentru el un erou, Alexandru Gheorghe a devenit el însuși unul, locotenentul clujean fiind susținut de cei alături de care a protestat, iar miercuri, 25 ianuarie, a fost declarat „Omul zilei” de Jurnalul Național.

Nelipsite au fost și criticile la adresa lui, atît din partea poporului, cît și din partea șefilor săi, care au demarat anchete în ceea ce îl privește. Mai mult decît atît, locotenentul a declarat că a fost urmărit în zilele ce au urmat protestelor de luni. Cu toate acestea, el a protestat și miercuri, de data aceasta însă de pe platoul din incinta unității de care aparține. „«Am fost urmărit încă de la plecarea mea din Capitală», a spus Alexandru Gheorghe. Tânărul a povestit că nu a dormit acasă în noaptea de miercuri spre joi și că, miercuri seară, a observat un Audi A4 negru cu număr de București parcat lîngă blocul în care a stat” (adevărul.ro, joi, 26 ianuarie).

În continuare, lucrurile par să evolueze împotriva militarului, cu toate că acesta a suținut că „se discută în momentul de față o soluție propusă de mine pentru detensionarea situației mele dar mai ales a situației din țară. Am fost asigurat că propunerea va fi luată în serios” (antena3.ro, miercuri, 25 ianuarie). Alexandru Gheorghe a aflat din presă de faptul că a fost dat în judecată și cazul său urmează să fie pus sub lupa Consiliului de Judecată al Unității Militare din Câmpia Turzii.

Nu știe nimeni cu certitudine ce l-a împins pe locotenentul de 27 de ani să-și încalce jurămîntul, conștient fiind de posibilele urmări. Cert este că gestul lui a împărțit poporul în noi tabere care i-au așezat, alternativ, pe epolet, distincția de „păcălici” și cea de „erou național”.

Anca TOMA

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top