Cu opera la Mall

La rădăcinile sărbătorii de Dra­gobete se află un bărbat. Asta ar fi singura explicație pentru care ziua e plasată la fix o săptămînă distanță de Valentine’s, un fel de scuză pe care o folosești să argumentezi că nu ai uitat de 14 februarie, ci că de fapt te-ai pregătit pentru Dragobete.

Înainte să-mi fi­nalizez teoria, liftul din Mol­do­va Mall ajunge la etajul șase, un­de sunetul armonios scos de că­tre trombon, saxofon, trompetă și al­te instrumente ale celor de la Opis Band încearcă să iasă furios din cafenea.

Nu apuc bine să intru în ca­meră, căci un bărbat cu o constituție asemănătoare lui Shrek mă o­prește să mă atenționeze că nu mai am nici un loc la masă și că pot sta doar la bar, în picioare. După ce mă conformez și-mi găsesc un loc, îmi comand o bere pentru a nu ris­ca să fiu confundat cu vreun an­ga­jat de la Verve, iar barmanul, de­za­măgit probabil că nu am cerut un cocktail, încearcă să com­pen­seze prin niște jonglerii cu sti­cla mea. Dintr-o mișcare de kung-fu desface sticla și se uită mirat la mine în timp ce dopul zboa­ră pî­nă în cealaltă parte a în­că­perii as­cun­zîn­du-se sub o canapea.

Romantism și muzică

Printre mesele discret îm­pîn­zite de reflectoare și pline de pa­ha­re subțiri cu băuturi deschise la culoare, petrecăreții îmbrăcați doar la costum și rochii de seară par că ar vrea să danseze, dar nimeni nu se încumetă în a-și părăsi re­fu­giul. Fumul de țigară se plimbă din colț în colț, timp în care la bar își fac apariția doi dintre numeroșii fo­to­grafi ce roiesc prin jur. Îm­bră­ca­tă într-o bluză cu floricele, pan­taloni bej, pantofi fără tocuri și cu părul prins într-o fundiță roșie, fa­ce schimb de obiective cu co­le­gul ei și începe să vorbească ce­va despre planuri și unghiuri de fotografiere, dar nu înțeleg prea bine pentru că Adi Cristescu începe să cînte „I am a beliver” a celor de la The Monkees. În ace­lași moment, niște tineri de la ma­sa alăturată scenei decid să riște, luîndu-și partenerele de mînă și invitîndu-le la dans. Pentru a le re­compensa curajul, Adi le face cin­ste cu un shot, în timp ce restul echi­pei se bucura de o mică pau­ză de la cîntat.

Într-un colț al cafenelei, un băr­bat de vreo 30 de ani îi arată prie­tenei sale luminile de afară, care par să se aprindă și să se stingă la nesfîrșit, asemeni unui panou de comandă de la NASA. Norocul său că e întuneric, altminteri s-ar fi vă­zut pus în fața unui crater.

Ultima melodie a serii a fost cîntată de Irina Gorga, împreună cu Adi, venind ca o consolare pen­tru cei singuri, care au strigat din toa­te puterile „I will survive”.

Iulian BÎRZOI