Ce am aflat din afacerea Cablegate

Afacerea Cablegate nu ne-a re­velat doar conținutul depeșelor di­plomatice americane, ci și ferma con­vingere a unora potrivit căreia cu­noașterea face rău cetățeanului, deci trebuie să rămînă adînc as­cun­să în fișetele unor oameni aleși. Nic­icînd în era informației nu a mai existat o asemenea o­po­zi­ție fa­ță de aflarea unor chestiuni reale (gu­vernul SUA nu a negat veri­di­ci­­tatea celor publicate) des­pre ac­ti­vitatea celor care ne conduc.

Sigur, secretul rămîne apanajul pu­terii, spune Puterea. Iar guver­ne­le, în frunte cu cel de la Washington, s-au grăbit să con­dam­ne divulgarea informațiilor con­fidențiale. Te pune pe gînduri în­să graba cu care unele companii ca­re își desfășoară activitatea pe Internet – spațiul libertății ce își gă­sește îngrădire doar în țări precum China – au încheiat relațiile cu site-ul australianului Julian Assange, în ceea ce privește găz­du­irea paginii web (Amazon), res­pec­tiv contul pentru donații către or­ganizația WikiLeaks (Paypal).

Și mai interesantă este in­ter­ven­­ția unor jurnaliști, precum cu­nos­cutul Wolf Blitzer, de la CNN, care s-a declarat scan­dalizat de fap­tul că gu­ver­nul a­me­rican nu a fost ca­pa­bil să mențină secretele diplomatice. El și-a exprimat speranța că acum, chiar în momentul acesta, cineva face eforturi pentru a crește securitatea și pentru a menține toate secretele acestea în siguranță. E un pic bizar faptul că un jurnalist se dă de ceasul morții pentru a se a­si­gura că plătitorul de impozite nu va afla niciodată ce anume face gu­vernul său.

Într-o oarecare măsură, aface­rea Cablegate ar fi trebuit să fie pre­vizibilă. Am fost martori la do­uă războaie (Afganistan și Irak), cel din urmă bazat parțial pe o mo­ti­vare ce s-a dovedit a nu fi reală – e­xistența armelor de distrugere în ma­să. Experimentăm o exacerbare a obsesiei privind securitatea, care vi­ne la pachet cu o serie nesfîrșit? de restricții impuse libertăților ci­vi­le. Într-un moment în care in­di­vidul se simte strivit de stat, in­di­vidul simte nevoia să re­ac­ți­o­ne­ze – apariția WikiLeaks vine ca un re­­cul la acțiunile statelor.

În final însă, cred că marea a­fa­ce­re a dezvăluirilor nu are nici ide­o­logie, nici naționalitate. Nu ține nici măcar de fondatorul Wi­ki­Leaks, Julian Assange, ale cărui scopuri nu putem decît să le bă­nu­im. Totul ține mai degrabă de do­rin­ța noastră de a afla. Vineri, în E­ve­ni­mentul Zilei, cele mai citite cinci ma­teriale erau cele care documentau te­le­gramele diplomatice ame­ri­cane. O lume post-modernă nu mai are se­crete, nu mai vrea se­cre­te. Ce vor face acum cei în­săr­ci­nați să le pă­zească?

Adrian COCHINO