Confuzia rolurilor

Chiar dacă în privința încrederii ins­tituționale biserica privită în ge­ne­re, și BOR în special, se află pe unul din primele locuri în sondajele de o­pi­nie, problema rolului instituției bise­ri­ceș­ti în societatea românească contem­po­­rană rămâne unul dintre cele mai con­troversate subiecte de dezbatere pu­blică. Și cînd un politician precum Gheorghe Flutur – lider de frunte al PDL, partid aflat la guvernare – își ma­nifestă preferința pentru ca biserica să se implice în societate, declarația sa, dar mai ales subtextul acesteia, nu pot trece neobservate.

Tentația, tot mai evidentă în ul­ti­mii ani, a multor politicieni de a atrage bi­serica – o instituție privată – în spa­țiul public, nu este întâmplătoare. În­cer­carea acestora este de a transfera în­crederea dinspre biserică spre po­li­ti­că. Însă operațiunea nu a reușit. Ne-o do­ve­dește cota catastrofală de încrederea a instituțiilor politice. Conștienți de acest fapt, politicienii, nu încearcă al­t­ce­va decît transferul individual al au­to­rității bisericii ei. Ceea ce induce în rea­litatea socială o serioasă confuzie a rolurilor.

Pe de altă parte, faptul că între bi­se­­rică și stat există un conflict de pute­re nu poate fi neglijat nici de politicie­ni, nici de oamenii bisericii, dar nici de socie­ta­te. Dacă în Occident acest conflict este demult istorie, în Răsărit, și cu atît mai mult la noi, Biserica Ortodoxă spe­­ră încă la regăsirea puterii so­ciale de altă dată, și, de ce nu, la ins­ta­larea unui regim cripto-teocratic. Re­cen­tele jo­curi de-a creștin de­mo­cra­ția, cu mult creștinism și foarte puțină de­­mo­crație, a unor politicieni apro­pia­ți BOR ar pu­tea fi interpretate și dintr-o ase­menea per­spectivă. Iar obsesia cons­truc­ției ca­­tedralei faraonice a „mîn­tuirii nea­mu­lui” ține, mai de­gra­bă, de politic decît de spiritual.

Confuzia rolurilor și interpretarea po­­litică a indicatorului „încredere” de că­­tre oamenii bisericii poate fi anali­za­tă în diferite feluri. Una dintre cheile de in­­terpretare ar putea fi utilitatea perce­pu­­tă a instituțiilor. Astfel, ceea ce ie­rar­­­hizează instituțiile în sondajele de opinie ar fi utilitatea instituțiilor. Și, dacă pompierii sînt utili pentru că sting in­­cendiile, Biserica este utilă pentru că răs­­punde unor nevoi sufletești în vre­­muri tulburi, așa cum presa este utilă răs­punzînd nevoii de informare.

Ca să nu mai spunem că pentru unii cercetători chiar și utilitatea so­cia­lă și psihologică a bisericii ar putea fi chestionată. Într-un articol recent care a făcut vîlvă, Satoshi Kanazawa se în­treabă de ce „liberalii” sau ateii sînt mai inteligenți. Articolul „Why Liberals and Atheists Are More In­te­lli­gent” publicat în Social Psychology Quarterly, Vol. 73, Nr. 1 din 2010 în­cear­că să probeze ipoteza, derivată din prin­cipiul Savanna și teoria evoluției inteligenței generale, că atitudinile de deschidere față de semeni (liberalism în sensul articolului) nu sînt dependente de credințele religioase. Din contră! Și acesta este doar unul dintre riscurile majore ale ieșirii Bisericii în spațiul conflictual al politic. Și atunci, de ce este promovată cu atîta consecvență confuzia rolurilor?

Cristian PÎRVULESCU