Cumpăniri savuroase

De 17 ani, de cînd apare revista Dilema (din 2004, Dilema veche), în fiecare vineri există o tra­di­țio­nală ședință de redacție. O adunare spumoasă din care răsar idei, replici, paradoxuri și mult haz. Umorul ne ajută întotdeauna să alcătuim dosare tematice serioase. în­crîn-ce­­narea multor publicații din România de după 1989 a creat un bun culoar revistei noastre care și-a propus de la început să nu dea verdicte ferme, să nu tragă concluzii pripite, să nu idolatrizeze sau să învinovățească cu orice preț, să nu militeze pentru cauze efemere.

Umorul și scepticismul stau bine jurnaliștilor de pretutindeni dar printre colegii de breaslă, noi, cei de la Dilema veche, ne-am simțit de multe ori destul de singuri în această privință. E drept că spiritul nostru dile­ma­­tic a fost adeseori privit ca o lipsă de angajare, ca o tendință de a co­menta ironic de pe margine, fără a ne implica. Noi încercăm însă ca înain­tea atitudinii să punem corectitudinea. Acea corectitudine care, în timp, crează una din cele mai de preț valori jurnalistice (și chiar comerciale): credibilitatea.

Alinierea la un curent sau altul, militantismul isteric, jocurile pro sau contra unei tabere s-au dovedit adeseori incorecte și păguboase. Ceea ce nu înseamnă însă, că atunci cînd e cazul, cei care scriu în Dilema veche nu spun lucrurilor pe nume, cu argumente.

Dar în foarte multe cazuri dreptatea nu e de o singură parte, răul și binele nu sînt separate și separabile iar opiniile și atitudinile tranșante nu sînt tocmai potrivite. Se poate de exemplu, milita în mod hotărît pentru combaterea încălzirii globale în plină iarnă friguroasă? Fac bine ori se compromit intelectualii care se amestecă în politică? Nu mai e interesată lumea de presa de calitate? Sînt cîteva dintre proble­me dezbătute în numere recente ale revistei. încercăm să dăm de fiecare dată dilemelor noastre și savoarea specific locală care, de obicei se conturează chiar în acele șe­dințe de care pomeneam la început.

Andrei MANOLESCU