Lungul drum al libertății către democrație

Filmul-spectacol „Războiul fi­i­­lor luminii împotriva fiilor în­tu­ne­ricului” al lui Amos Gitai, in­spi­rat după „Istoria războiului iu­dei­lor împotriva romanilor” al lui Josephus Flavius, este o interesantă parabolă asupra avatarurilor lup­­tei pentru libertate.

Căci răz­bo­iul „fiilor lumini”, al evreilor convinși de justețea luptei lor și de in­ter­venția divinității în favoarea lor îm­potriva „fiilor întunericului”, a ro­manilor, s-a terminat prin ma­sa­crul de la Masada. Cît de multe se pot face în numele libertății? Ceea ce se întîmplă astăzi în Africa de Nord și în Orientul Mijlociu es­te, fără îndoială, inspirat din voi­n­ța de libertate. Este însă aceasta și o luptă pentru de­mo­crație? I­po­te­za democrati­ză­rii re­giunii nord-sa­­hariene nu poa­te fi res­pinsă, dar cir­cumstanțele in­ter­na­ționale nu sînt tocmai favorabile unui a­se­me­nea curs. De la recesi­u­nea eco­no­mi­că care a făcut ca de­mo­crația să in­tre într-un con de um­bră chiar în Eu­ropa și A­me­ri­ca de Nord, la re­forma islamului, religie care nu s-a conciliat definitiv și credibil încă cu democrația. De aceea, pră­bu­șirea așa ziselor re­gi­muri ca­re nu erau adaptate sfi­dărilor unei lumi complexe și glo­ba­lizate nu poa­­te fi privită ca o ga­ran­ție a de­mo­­­­cratizării.

În Libia, lupta eroică a insur­gen­­­ților împotriva clanului Ka­dha­fi, deși a reușit să elibereze o par­­te a teritoriului de sub condu­ce­­­rea regimului, nu puteau răs­tur­na re­gimul. Și aceasta în primul rînd da­torită absenței unui ajutor real, po­litic și militar, din partea „lu­mii li­­bere”. Aceste ezitări ar pu­tea în­de­­părta insurgenții li­bi­eni de de­­mocrație. Oricum, Li­bia este un caz aparte. Căci spre de­osebire de sis­temele totalitare ca­re dis­pă­reau pur și simplu în neantul istori­ei în Eu­ropa de Est în 1989, re­gi­murile au­toritare trec – odată dic­­tatorul în­lă­turat de la conduce­re – printr-o pe­rioadă de libera­li­za­re mai mult sau mai puțin profundă. Și, cel pu­țin pentru moment acesta este scena­riul pe care îl ur­mea­ză Tunisia sau Egiptul, dar nu și Libia, un­de regimul lui Kadhafi a avut o pu­ternică dimensiune to­ta­litară.

Ce se va putea face pentru ca o­portunitatea democratizării lumii a­rabe să nu fie ratată? Politicienii ac­tuali obișnuiți să trateze totul prin prisma regulilor pieței nu par pre­gătiți pentru a răspunde acestei în­trebări. Să fie momentul re­lan­să­rii ONU? Dar, nu sunt decât cîțiva ani de când, în spiritul polului unic de putere mondială, se pre­gă­tea des­­tructurarea ONU. Iar alterna­ti­va nu a apărut încă.

Pe acest fun­dal, re­formarea sis­temului mon­­­­dial nu mai poate fi în­tîrziate fă­ră con­se­cin­țe dramatice. Însă con­­ști­en­­­ti­za­rea nevoii de re­formă es­te in­­se­para­bilă de conș­ti­entizarea fap­tului că umanitatea însăși are o pro­ble­mă uriașă: mo­de­lul social do­minant a deteriorat mecanisme­le so­ci­­ale pînă într-acolo încît re­con­struc­ția comuni­tă­ții solidare, de ca­re depinde de­mo­cra­ția, de­vi­ne din ce în ce mai dificilă.

Cristian PÎRVULESCU