O semnătură care a declanșat furtuni
Cap în cap 15 noiembrie 2010 Niciun comentariu la O semnătură care a declanșat furtuni 0Ani de zile, mai precis vreo 19, s-a tot discutat, negociat și redactat documentul semnat în 8 noiembrie la București, „Tratatul între România și R. Moldova privind regimul frontierei de stat, colaborarea și asistența mutuală în probleme de frontieră”. Un nume lung, oarecum complicat, la care s-a ajuns în urma compromisului. Moldovenii au ținut să se numească tratat, deși el este un acord tehnic. Așa cum au subliniat toate părțile implicate, toții oficialii de ambele parți ale Prutului care au făcut declarații pe această temă.
Anunțul privind semnarea, momentul ales, totul a făcut parte dintr-o strategie, menită să servească atît României, cât mai ales alianței aflate la putere în Republica Moldova. Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso a anunțat semnarea tratatului, pentru a arăta ca documentul este sub umbrela UE, corespunde standardelor necesare atît aderării României la Schengen – să nu uităm îndemnul Angelei Merkel spre încheierea acestui document –, iar UE transmite un semnal electoratului moldovean: Alianța are sprijinul nostru, e bine să continue la putere. Tocmai de aceea momentul ales pentru semnare este chiar inainte de alegerile parlamentare anticipate din Moldova.
Opoziția comunistă de la Chișinău s-a și grăbit să spună asta, acuzînd Alianța pentru Integrare Europeană, și în special pe premierul Vlad Filat, că a făcut un exercițiu de imagine, fără a fi mai atentă la conținutul documentului. Ceea ce comuniștii știu este că acest document a fost negociat de ei ani de zile si are un conțínut tehnic. Ba mai mult, ministrul moldovean al Justiției, Alexandru Tănase, spunea ca este semnat aproape în forma negociată cu comuniștii în 2003. Lipsesc, evident, conotațiile politice si istorice pe care Voronin vroia să le strecoare într-un document în care nu-și aveau locul.
La București, alte voci, alte critici. De ce, dacă este un document tehnic, nu se numește acord, ci tratat? Unii, mai radicali și cu viziuni unioniste, susțin că documentul consfințește ruptura Moldovei de România prin Pactul Ribbentrop-Molotov. Răspunsurile sînt cunoscute, doar ca unii nu vor să recunoască evidențele: am explicat la început compromisul privind denumirea. Cît despre recunoașterea frontierei, ea a fost recunoscută încă din 1991, cînd România a fost prima țara care a recunoscut independența Moldovei, în granițele mostenite în urma dizolvării URSS.
Semnarea tratatului ar trebui să ajute ambele țări. Rămâne însă de văzut dacă progresele din justiție, îndeplinirea măsurilor tehnice și lobby-ul tuturor instituțiilor românești vor fi în măsură să ducă la integrarea în Schnegen în luna martie.
De cealaltă parte, pe 28 noimebrie se va vedea dacă propaganda comuniștilor – făcută prin proiecții de filme propagandistice in satele moldovenești – va avea efect. și dacă orgoliile politice ale membrilor Alianței – care îl suspectează orice gest al premierului Filat – vor putea fi temperate pentru ca Moldova să continue cu o guvernare pro-europeană.
Anne-Marie BLAJAN
Adaugă un comentariu