Pro și anti-americanism

Se pare că ne plac ideile simple din filmele americane. Trebuie să lupți pentru job, toți sîntem niș­te eroi ai muncii, dacă-ți pierzi sluj­ba nu trebuie să disperi pentru că, nu-i așa?, dacă ești valoros gă­sești alta, piața nu trebuie să fie de­cît extrem de liberă și atunci toa­te lucrurile vin de la sine etc. Nu ne-au plăcut niciodată prea mult diverse idei europene pentru că implică uneori și „socialism”, „stînga periculoasă”. Și din vestul Eu­ropei luăm doar partea glamo­roa­să a capitalismului, dar nu ne plac restricțiile, nu ne plac sindica­tele, drepturile angajaților – sînt sim­plu balast în calea dezvoltării.

Nu știu cînd s-a întîmplat, dar am ales o propagandă americană sim­plis­tă, în locul unor strategii ce­va mai realiste. Am privatizat cam tot și lucrurile nu merg. Dim­po­trivă. Cineva ar trebui să mai spu­nă și asta.

Wikileaks nu au făcut decît să con­sfințească proamericanismul ru­dimentar și de multe ori greu de cuan­tificat în rezultate imediate. Pro­americanii convinși vor spu­ne de exemplu că am ars e­ta­pele tocmai pentru că am sus­ți­nut interven­ția ar­ma­tă în Ser­bia.

Că am fost apoi mai re­pe­de acceptați în struc­turile vestice pen­tru că ne-am dus fără să crîc­nim pe cam toate fron­turile des­chi­se de americani în ultimii 20 de ani. O fi chiar așa? Am fi fost noi e­vitați de Vest dacă nu aveam o po­litică atît de agresiv proamericană? De multe ori, chiar Europa s-a arătat iritată de genul ăs­ta de di­plomație.

Pînă la urmă, nu e vorba de SUA sau UE. E vorba despre noi. Nu vorbim nimic despre răz­boa­ie­le în care sîntem implicați. Nu ne ir­ită modelul social pseudo-ameri­ca­nizat (cu toate serviciile privatizate) la care aspirăm. Ieșim în stra­dă doar cînd e prea tîrziu. Mai mult, o întreagă falangă de sus­ți­nă­tori ai proamericanismului fa­na­­tic te vor pune imediat la zid și te vor face terorist sau antiumanist (a se vedea Tismănenu sau A­li­gi­că) dacă începi să întrebi lucruri e­le­mentare despre politica noastră ex­ternă sau despre credințe stupi­de în piața nereglementată (într-un mo­ment în care criza economică mondială a scos la suprafață exact deficiențele incredibile ale unei piețe în care statul nu este puternic). Ce mai observăm „americanizat” în sensul rău al cuvîntului? Fap­tul că, de fapt, statul întreține cî­teva sute de moguli, de multina­țio­nale pe banii noștri. Afacerile cu statul sînt în ultimii ani singu­re­le care au mers uns. Cine a prins un contract politic e asigurat – pen­tru el nu există criză. Așadar și mai e­ner­vant e că proamericanismul func­­ți­o­nează la nivel de discurs, dar și la ni­vel de ipocrizii. Ur­­lăm că vrem de­mo­cratizare dar sîn­­tem păr­tași în tot soiul de fapte an­ti­de­mo­cratice sau anti piață li­beră. Cum să nu­mim altfel faptul că Tra­ian Bă­ses­cu știa că vom cum­păra a­vioane second hand de la par­te­nerii noștri stra­tegici îna­in­te să se în­sceneze un soi de licita­ție.

Mi-e teamă că am plătit mult mai mult decît merita acest pro­a­me­ricanism de peșteră. Așa cum am plătit foarte mult unor țări din UE ca să fim „acceptați”. Cînd nu ai coloană vertebrală diplomatică, lu­crurile devin dintr-o dată mult mai scumpe. Cînd stai cu fața spre Vest trebuie să înveți și un soi de pru­­dență și mai ales trebuie să ne­go­­ciezi. Să pui tot timpul în­tre­bări. Nu putem trăi într-o continuă ad­­mirație orgasmatică față de niș­te valori care ni s-au aplicat de mul­­te ori dur, în stil colonial. Să mai facem și pauze de anti­a­me­ri­ca­­nism și pauze critice față de UE. S-ar putea să ne folosească. Sîn­tem săraci, nu prea ne ies lu­cru­ri­le, dar măcar să fim demni.

Costi ROGOZANU