Relația noastră cu mitul american
Cap în cap 5 aprilie 2011 Niciun comentariu la Relația noastră cu mitul american 3Într-un episod al sitcomului politic „Yes, Prime Minister”, premierul britanic îl chestionează pe șeful de cabinet în privința recentei vizite la Washington. Nu chestiunile bilaterale îl preocupă, ci acelea de imagine. „Arătam bine în poze?”, întreabă el cu interes.
„Yes, Prime Minister”, programul preferat al șefei guvernului din acea perioadă, Margaret Thatcher, surprinde bine partea mai superficială a relației dintre cele două puteri. Altfel, presa din Albion arată că Marea Britanie a rămas profund preocupată, ba chiar puțin obsedată de relația sa „specială” cu SUA (și de aparențele acestei relații – termenul „specială” fiind obiect al unor ample dezbateri), iar premierul, veșnic interesat de marele premiu – întâlnirea cu liderul de la Casa Albă.
Schimbând ceea ce e de schimbat, relația României cu SUA face obiectul unor dezbateri similare la noi acasă, avem pro-americani și anti-americani, fără nuanțe, susținători ai relației strânse și precauți ce nu uită că atunci când i-au așteptat în timpul comunismului, ei, americanii, nu au venit. Avem, evident, o administrație profund preocupată de o mult-dorită vizită a președintelui la Washington și pe mulți care judecă stadiul relației după faptul că vizita aceasta nu a avut loc. Un sitcom politic ne lipsește.
Cu sau fără vizită, n-ar trebui să ne plângem, stadiul relației bilaterale e constant la același nivel bun din ultimii ani. Washingtonul are nevoie de un stat membru UE cu o politică pro-americană în acest punct strategic al Europei (condiție îndeplinită cu brio) și de o piață atractivă, care să nu pună bariere investitorilor (există încă nemulțumiri). Ambasadorii SUA la București au subliniat în mod repetat aceste două interese. E bine să nu ne exagerăm importanța. În ultimii ani, administrația democrată a președintelui Barack Obama s-a dovedit mai puțin interesată de Estul Europei – în tentativa de rezolvare a conflictului transnistrean s-a implicat nu Obama ci Angela Merkel, cancelarul german.
Ce vrem noi de la americani? E simplu, vrem totul. SUA nu sunt doar o țară, reprezintă un mit, de la un mit poți cere orice vrei. Vrem investitori americani, dar nu corupție americană, o preferăm pe cea românească, vrem securitate pentru că noi nu ne putem apăra, dar nu vrem un statut de inferioritate în relația bilaterală, vrem lucruri mari, aderarea la NATO, dar și chestii de finețe. Spre exemplu, implicarea SUA în negocierile cu Turcia pentru interesele noastre energetice (potrivit unei telegrame WikiLeaks publicate de Hotnews).
Nu în ultimul rând vrem ca americanii să fie perfecți, morali și altruiști în politica lor externă. Dacă nu, îi vom urî sincer.
Adrian COCHINO
Adaugă un comentariu