Și ce poate urma?

=Privit retrospectiv, tot ce s-a în­tîm­plat în Tunisia și Egipt – și ceea ce, teoretic, se poate întîmpla în alte sta­te din zonă – pare a fi fost la ori­gini o ecuație simplă, cu un dezno­dă­mînt pe care ar fi trebuit să-l an­ti­ci­păm. Așadar, se dă o regiune care-i prin­tre cele mai tinere de pe mapamond: 60 la sută dintre locuitorii zo­nei au sub 30 de ani. Potrivit unor es­­timări realiste, în rîndul acestor ti­neri apți de muncă șomajul ajungea la 25% (sau peste, în anumite zone).

Mi­­tul lumii arabe care înoată în pe­trol ține mai mult de romanele de se­rie B și mai puțin de realitate: mai mult de jumătate dintre locuitorii O­ri­entului Mijlociu, de exemplu, tră­iesc în zone din care nu se ex­tra­­ge țiței. Din cei aproape 400 de mi­li­oa­ne de locuitori ai lumii arabe, a­proa­pe 70 de milioane trăiesc cu mai pu­țin de 2 dolari pe zi. Adăugați la acest peisaj al unei demografii ti­ne­re o explozie a mijloacelor de co­mu­nicare în masă și a rețelelor de co­mu­nicare socială – și așa s-a ajuns la că­derea dictatorilor Ben Ali și Mu­ba­rak, a căror singură certitudine – și singur atu pe care-l puteau oferi – era o presupusă stabilitate.

Numai că revolta a fost doar pri­mul episod al noii istorii; altele vor ur­ma. Scenariile posibile merg de la ce­le mai optimiste pînă la altele coș­marești, care ar putea în teorie pre­fa­ța un război mondial. Cazul E­gip­tu­lui este exponențial. Pe de o parte, el poa­te urma un parcurs comparabil cu cel al Turciei din ultimii 70 de ani: în ca­re armata să fie, pe termen me­diu, ga­ran­tul păcii sociale și al se­cu­larizării. Apoi se poate dezvolta, cu tur­bu­len­țe­le de rigoare, o de­mo­cra­­ție zgomo­toa­să, cronofagă dar paș­nică. Dar e­xis­tă și scenarii mai puțin liniștitoare. Într-unul dintre ele, activarea politică a Fraților Mu­­sulmani – care, în pre­zent, sînt cre­­ditați cu un ipotetic 25% din­tre vo­turi în cazul unor alegeri li­be­re – ar putea conduce în timp la ra­di­ca­li­za­re progresivă a țării și la dezechili­bra­rea întregii regiuni. Este ceea ce a­naliștii de la Tel Aviv văd ca fiind o rețetă sigură pentru un război în zonă: imaginați-vă un Israel învecinat la Sud de un Egipt al Fraților Musulmani, la Est de o Iordanie ajunsă sub conducerea Frontului de Ac­țiune Islamică, la Vest de o Fâșie Ga­za controlată (ca și azi) de Ha­mas iar la Nord de un Liban căzut deplin sub controlul Hezbollah. Pe o sca­lă de la 1 la 10, șansele unui răz­boi într-un altfel de scenariu sunt de 9,8.

Dar încă nu s-a ajuns acolo. Tinerii care au ieșit în stradă la Tunis sau Cairo nu au făcut-o pentru re­ga­tul lui Allah din ceruri – ci pentru ca ei să aibă, aici pe pămînt, o viață mai bu­nă. Temîndu-ne de ceea ce poate fi mai rău, să sperăm totuși în ceea ce poate fi mai bun pentru ei – și pentru toate democrațiile din lume.

Adrian CIOROIANU