Simptomul Severin

Cazul Adrian Severin este o do­va­dă în plus că politicienii români re­­acționează în sensul dorit de socie­ta­te doar cînd există o presiune din a­­fara țării. Să ne imaginăm doar că un parlamentar din legislativul de la Bu­­curești ar fi căzut în capcana unor jur­naliști și ar fi trimis o factură de 12.000 de euro pentru modifica­rea unei legi împotriva intereselor pro­priului partid.

Ar fi ieșit oare Victor Ponta să cea­­ră excluderea lui Adrian Se­ve­rin? Am dubii. Robert Negoiță, im­pli­­cat într-un dosar de trafic de persoa­­ne cu victime fete minore, a be­ne­­ficiat de întreaga susținere a condu­­cerii social-democrate, ba chiar de ziua femeii a fost trimis de partid la te­levizor să vorbească despre Co­dul Muncii. I-ar fi cerut președinții ce­lor două camere Mircea Geoană și Ro­ber­­ta Anastase demisia? Greu de cre­­­zut: deși suspiciuni de co­rup­ție pla­­­nează asupra unor parlamentari, co­­legii lor, indiferent de partid, nu știu cum să-i mai protejeze pe po­si­bi­lii inculpați. Partidul democrat-li­­be­ral de guvernămînt nu le-a cerut de­­­misia din Parlament deputaților Mo­­nica Iacob Ridzi și Dan Păsat sus­­­pectați de corupție, ci dimpo­tri­vă, a făcut eforturi să-i apere de an­che­ta instituțiilor statului. Adrian Severin a devenit un caz pentru că politicieni europeni au re­ac­ționat în conformitate cu regulile de integritate și cu aș­teptările ce­tă­țe­ni­lor din țările din care provin. Unii i-au cerut demisia, alții, cei vizați de an­cheta Sunday Times, au demisi­o­nat din Parlamentul Eu­ro­pean. Po­li­­ticienii europeni nu se as­cund după prezumția de nevino­vă­ție. Pentru ei cu­vîntul onoare mai în­sea­mnă ceva, iar dacă nu mai re­prezintă nimic pentru ei personal, con­tează pentru a­le­gă­­torii lor. O­no­ra­bi­litatea este încă un lucru de preț în politica europea­nă.

În virtutea acestei responsabili­tăți pe care politicienii europeni o au în fața cetățenilor, Comisia Eu­ro­pea­­­nă a stabilit Mecanismul de Co­o­­perare și Verificare în cazul Ro­mâ­niei și Bulgariei, prin care po­li­ticieni și instituții ale statului sînt obligate să îndeplinească niște standarde în privința lup­tei anticorupție și re­for­mei în justiție. Și da­că privim în urmă cu obiectivitate, vom con­­stata că orice pas înainte spre nor­­ma­li­ta­te în func­ți­o­na­rea so­cie­tății a fost realizat ca urmare a unor presiuni din afara Ro­mâ­­ni­ei. Drep­tu­­rile o­mu­­lui și ale mi­­no­ri­tă­ți­lor de orice fel ar fi fost ele au în­ce­­put să fie puse în prac­­tică doar în urma vi­zitelor re­pe­ta­te și ra­­poartelor subsec­ven­­te ale celebri­lor ra­­­por­tori ai A­du­­nă­rii Par­­la­men­ta­­re a Con­si­liu­lui Eu­ro­pei, Frie­drich Koe­nig și Gun­nar Jan­seen. Cu­­­ră­ța­rea servi­ci­ilor se­cre­te de foștii securiști a în­ceput a­tunci când Ro­mâ­­nia ur­ma să in­tre în NA­TO. Iar Di­rec­ția Na­țio­nală An­ti­co­rupție a fost înfiin­țată chiar de A­dri­an Năs­ta­se sub nu­me­le Par­chetul Na­țio­nal An­­ti­co­rupție ca­re do­­rea să în­cheie ne­­go­ci­e­ri­le de aderare a Ro­mâ­niei la U­ni­u­nea Eu­­ropeană în 2004, î­na­in­tea a­le­ge­ri­lor preziden­țiale.

România își va fi în­cheiat tranziția spre sta­tul de drept doar a­tunci cînd un A­dri­an Se­verin, un politician sau un șef de in­sti­tu­ție, care și-a pier­dut o­norabilitatea va de­mi­siona din proprie ini­țiativă la presiunea ve­nită din so­ci­etatea ro­mânească.

Ioana LUPEA