Stat-Biserică: un parteneriat discutabil
Cap în cap 15 martie 2011 Niciun comentariu la Stat-Biserică: un parteneriat discutabil 0La prima vedere, inițiativa Partidului Democrat Liberal de a așeza pe noi temelii legislative legea parteneriatului dintre stat și culte (o inițiativă care mai așteaptă la ora la care e scris acest text doar promulgarea președintelui!) ar avea un potențial exploziv foarte mare. În fapt, cel puțin deocamdată, lucrurile sînt departe de a degenera într-un scandal public. Nu avem chiar un consens cu privire la acest moment parlamentar, dar reacțiile critice vizavi de acest proiect nu au reușit, pînă acum, să impună un curent contestatar majoritar.
Există, e adevărat, un pachet civic-contestatar – mai multe ONG-uri cer președintelui Traian Băsescu să nu promulge această lege pentru că, spun ele, „legea este în contradicție flagrantă cu principiul competiției libere în furnizarea de servicii sociale, instituind practic un al doilea monopol, după cel al Statului, al unităților de cult, asupra furnizării de servicii de asistență socială finanțate în proporție de 80% din bugetul de stat”.
Argumentele acestor organizații nonguvernamentale sînt, desigur, de luat în seamă, dar, încă o dată, ele nu fac deocamdată o masă critică semnificativă. Pe de altă parte, acest pachet legislativ reprezintă o bună ocazie pentru poziționarea doctrinară a principalelor partide de pe eșichierul nostru politic. E o ocazie parțial asumată, parțial ratată. O privire în detaliu asupra traseului parlamentar al acestei legi scoate la iveală un aspect semnficativ – și în comisii, și la votul final, vocile critice au fost puține și firave. În mod normal, doctrinar/ideologic, această lege ar fi trebuit să fie un bun prilej de critică atît pentru PNL, cît și pentru PSD – situația reală indică însă o majoritate politică largă și generoasă care acceptă acest proiect legislativ. PDL, partidul din rîndul căruia provin inițiatorii legii, a acționat în concordanță cu apartenența sa la Partidul Popular European. PSD a acționat în răspăr cu opțiunea partidelor social-democrate vest-europene, dar ca și cum ar fi conștient că poate veni o vreme cînd ar putea culege beneficii electorale de pe urma acestei legi. PNL a avut doar o voce critică – Ludovic Orban, care actualmente este un lider marginalizat în partid.
Așadar – ca și în alte situații în care pe agenda publică se află proiecte legislative importante – avem și acum: o jumătate de dezbatere, multă ignoranță, o societate civilă care abia dacă se aude și multe interese imediat – politice la mijloc. Poate că data viitoare va fi altfel; poate că va fi mai bine…
Cristian Pătrășconiu este director-adjunct al Institutului de Studii Populare. Acest text reprezintă un punct de vedere personal și nu angajează persoana instituțională a autorului.
Cristian PĂTRĂȘCONIU
Adaugă un comentariu