Tot mai sus, ortodocși!

Cum ne șade bine nouă, românilor, dezbatem orice, cu aceeași însuflețire și pricepere, fie că e vorba despre politichie, Sportul–Rege, participarea României la Eurovision, la scutul antirachetă sau, o temă de stringentă actualitate, construirea Catedralei Mîntuirii Neamului.

Discutăm despre acest din urmă proiect din secolul XIX pînă în prezent, plimbînd construcția prin Dealul Arsenalului, Parcul Carol, Cercul Militar, între Piața Unirii și Piața Romană, în spatele Casei Poporului. Biserica Ortodoxă Română ne asigură că e unica din lume care nu are o asemenea catedrală, Bucureștiul fiind singura capitală europeană fără o astfel de biserică.
Pe scurt, hai s-o facem. Și dacă tot o facem, pe motiv că pelerinii care astăzi stau la cozi nesfârșite pe ploaie și ger ar încăpea mîine cu toții în incintă, măcar să fie memorabilă. Să fie așa, ca un mall ortodox. Cît un bloc de 30 de etaje, să aibă 12 lifturi și vreo 3 hramuri.

Catedrala Neamului pare un vis de mărire al ortodoxiei române, care ne-ar putea aduce peste aproximativ cinci ani ceva mai aproapre de Dumnezeu, căci construcția ar urma să fie înaltă de peste 120 de metri. Și să vedeți atunci cum vom dezbate, cu justificată mîndrie patriotică, faptul că ne-a ieșit mai mare decît a rușilor, Catedra Hristos Mântuitorul din Moscova având „doar” 105 metri înălțime! Ce ne vom face, însă, cînd, după ce vom bate recordul deținut de cea mai înaltă construcție ortodoxă din lume, vom constata că la noi intră doar 5.000 de suflete, în timp ce în catedrala Sfîntul Sava din Belgrad încap lejer 10.000 de enoriași?!

Fără să putem lămuri problema acum și aici, se cuvine observat că ortodoxia nu este un concurs olimpic ghidat după principiul „citius, altius, fortius” (mai sus, mai repede, mai puternic). Iar credința în sine nu se poate măsura în funcție de mărimea unei construcții. Desigur, putem să o facem, asumîndu-ne însă riscurile de a fi asemuiți cu ivorienii care au ridicat, la Yamoussoukro, Bazilica Doamna noastră iubită a păcii, cea mai impunătoare biserică creștină.

După mii de ani de cînd sîntem aici, am ajuns un neam care își caută catedrala. Și, desigur, mîntuirea. Aceasta din urmă nu va veni însă, prea curînd, întrucît înțelepciunea populară ne învață că pînă la Dumnezeu te mănâncă sfinții. Cum drumul spre mîntuirea noastră e presărat cu obstacole lumești – e cel mai costisitor proiect imobilar, arhitecții refuză să participe la un concurs pe temă dată – Catedrala mai poate aștepta, pînă cînd neamul românesc se va pune de acord cu el însuși.

Horia GHIBUȚIU