Ultima redută

Presa este ultima redută în fața de­rapajelor și tendințelor totalitare ca și fanatismelor de toate genurile. Iar o depresiune economică se­ri­oa­să precum cea actuală – o știm de la Marea criză din anii 30 – 40 ai seco­lu­lui trecut, favorizează extremisme­le cele mai radicale. Oricum, și fă­ră această depresiune economică pre­sa scrisă se află într-o situație gra­vă, iar presa audio-vizuală și in­ter­netul au dovedit că nu pot compen­sa intelectual criza presei scrise.

Dar iată, odată cu aceasta criză și libertatea de expresie intră într-o nouă eră: era cenzurii postmoderne. După cenzura economică și promo­va­rea infotainmentului cum s-a în­tîm­plat în epoca Rupert Mur­doch – Silvio Berlusconi pare să vi­nă rîn­dul lui Viktor Orban să lan­se­ze un nou mo­del. Iar în această no­uă eră, li­ber­tatea de expresie va fi bi­ne contro­lată de po­li­tic. Și totul se în­tîmplă sub semnul „de­mocrației”. Căci au­to­ri­tă­ți­le ma­ghi­are și susținătorii lor din me­dia sus­țin că dacă FIDESZ-ul a fost ales cu 70% din voturi, atunci no­ua lege a pre­sei votată de re­pre­zen­tații acestui par­tid este de­mo­cra­­ti­că. O demonstra­ție mai mult decît de­ficitară. Căci vo­tul nu este în sine un scop, ci un mijloc, un in­stru­ment în vederea atingerii obiecti­velor.

Da­că votul ar fi prin sine democratic, atunci victoriile electorale ale na­ziștilor sau fasciștilor italieni erau ab­solut democratice. Democrația nu con­stă în vot, de altfel un instrument a­ristocratic la origine, ci în practici con­sensuale care asigură supremația prin­cipiilor egalității în drepturi drep­tu­rilor. Iar protejarea mi­no­ri­tă­ți­lor con­tra dictaturii majorității este cea mai importantă formă a de­mo­cra­ției po­litice. Cînd exprimarea li­be­ră a di­le­melor și opiniilor nu mai este posibi­lă societatea se închide. Se a­junge ast­fel al controlul con­ști­in­țe­lor, ceea ce dușmanii de ieri și de astăzi ai democraților își doresc.

Probabil că dacă OSCE nu ar fi protestat pe 22 decembrie 2010 față de noua lege maghiară a presei consternarea mediilor politice și civice oc­cidentale nu ar fi fost atît de vo­ca­lă.

Dar raportul redactat de profesorul Karol Jakubowicz de la U­ni­ver­si­ta­tea din Cracovia pentru Bi­ro­ul OSCE pentru libertatea me­dia a fost cît se poate de explicit: „noua le­ge instituie un sistem de re­gle­men­ta­re al conținutului mass-me­­dia (inclusiv conținutul Internet li­vrat de me­dia) care merge dincolo de aproape orice încercat în țările de­mocratice și din­colo de limitele acceptate în dezba­terea interna­țio­na­lă ca fiind adecva­te și justificate pen­tru reglementarea serviciilor de co­municații noi”.

Mai mult, noua le­­ge maghiară con­­duce la „în­călcarea nevoilor unui sis­tem de­mo­cratic de comunica­­re so­cială” mer­gînd „dincolo de litera și spiritul standardelor interna­țio­na­le – re­gle­mentări mai stricte, un con­trol activ și permanent și limitări pri­vind libertatea de exprimare.”

Departe de a fi singular mode­lul liberticid al legii presei din Un­ga­ria nu este decît vîrful icebergului. Și alții par pregătiți să îl ur­meze. Ceva de același gen s-ar pu­tea întîmpla și în România unde unii afirmă că s-ar pregăti o lege a media de tipul ce­lei maghiare care să instituie un Con­siliul Național pentru Su­pra­ve­ghere Editorială valabil pentru în­treaga presă. În același timp Ber­lus­coni sau Sar­ko­zy nu uită să își ma­nifeste ne­mul­țu­mi­rile față de pre­să. Căci politicienii consideră că es­te problema jurnaliștilor să apere jur­nalismul și li­bertatea de expresie.

Dar, după două decenii de ne­o­li­be­­ra­­lism jurnaliștii nu sunt ni­că­ieri pre­gătiți pentru o confruntare atît de ine­gală. Și astfel s-ar putea ca și ultima redută a libertății de ex­pre­sie să ca­dă.

Cristian PÎRVULESCU