Unora le place… ANI

Agenția Națională de Integritate (ANI) nu a fost, pînă la anihilarea sa de către Curtea Constituțională, o instituție prolifică. Acuzațiile celor care au susținut că nu a performat suficient sînt, în mare măsură, justificate. Creată pentru a contribui la combaterea corupției, ANI nu a reușit, în doi ani de cînd funcționează, să aducă în fața justiției un nume cu greutate, ca să nu mai vorbim de o decizie de confiscare a unei averi. Mai mult, numărul demnitarilor verificați de Agenție a fost mic, lucru de care au profitat din plin adversarii ANI, catalogînd-o drept o instituție pe cît de bugetofagă, pe atît de inutilă.

În ultimul raport al Comisiei Europene pe tema justiției, Agenția a fost lăudată pentru activitatea de control a averilor demnitarilor. Aprecierile din raport sînt mai degrabă mesaje cu conținut politic decît analize obiective asupra activității ANI. Nu putem considera că instituția a primit o „notă de trecere”, ci un vot de încredere, fiind mai degrabă încurajată să-și continue activitatea în mod susținut, pentru că începutul este promițător. Atît și nimic mai mult.

La doi ani de la înființarea sa, ANI este încă o instituție la început de drum, cu numeroase stîngăcii. Asta nu înseamnă că atitudinea Curții Constituționale a fost justificată. Magistrații care au declarat neconstituționale o serie de articole din legea de funcționare a instituției s-au aflat într-un evident conflict de interese. Șapte din cei nouă judecători erau verificați, în momentul pronunțării sentinței, de către Agenția de Integritate. În orice țară civilizată, cu o democrație consolidată, acești magistrați s-ar fi recuzat din completul care a transformat ANI într-o instituție decorativă.

Fără îndoială, România are nevoie de ea. Adversarii săi au încercat să demonstreze contrariul, acreditînd ideea că activitatea sa o dublează pe cea a procurorilor, că este un soi de „justiție paralelă”. E adevărat că, în legea sa de funcționare, astfel de paralelisme au existat, iar ele au fost declarate neconstituționale de către Curte.

Asta nu înseamnă că activitatea de control a averilor demnitarilor trebuie transferată la DNA sau Parchetul General, două instituții și așa supra- aglomerate.

A avea o instituție dedicată averilor demnitarilor înseamnă a derula un control strict și eficient al acestora. Nu este însă suficient. Pentru ca lupta anticorupție să aibă și rezultate pe fond ANI trebuie susținută de un Fisc puternic și un Parchet aidoma.

Silviu SERGIU