Grădina copilăriei
Opinia de la centru 17 decembrie 2012 Niciun comentariu la Grădina copilăriei 1Prima dată luam o găleată care ma aștepta cu gura în jos, pe gard. Un fel de plasă de pînză, eco. Și atît, nu aveam nevoie de nici un ban. Legam cu sîrmă portița din grădină. Abia acum începea pericolul: niciodată nu m-am înțeles bine cu Bobiță. E tare guraliv și sînt convinsă că dacă ar putea sări gărduțul lui, s-ar înfrupta dintr-un picior de-al meu. Măcar e la distanță. Nu pot spune același lucru despre aglomerația din autobuz, cu oameni răsuflîndu-ți în ceafă, împingîndu-te, făcîndu-și loc cu coatele.
Pășind pe pămîntul încă parfumat de dimineață și printre frunzele umede, dupa ce și-au făcut toaleta zorilor, ajungem în grădină. Nici o masă nu putea fi începută ca la carte, decît smulgînd vreo două cepe de pe stratul frumos ordonat. Mai luam din mers un morcov și un păstîrnac. Cu o sapă lăsată expres pe ogor, scoteam din cășuța lor, cu forța, o familie întreagă de cartofi. Apoi, ignoram frunzele de fasole care se agățau de pantaloni ca un abțibild și adunam în găleată și cîteva mîini de păstai. Ultimul popas, la răsaduri. De pe rug, îmi alegeam un ardei rumen, o roșie de mai mare frumusețea și, în drumul de întoarcere, făceam un popas cît să-mi aranjez la braț un buchet frumos de pătrunjel. Asta era drumul meu la piață. Și din toată alergatura prin grădină, mă alegeam cu un ghiveci parfumat cu toate legumele pămîntului. Nu exista gust mai bun. Mai ales dacă puneai alături și o bucată aburindă de pîine, proaspăt scoasă din cuptor, ce a fost lăsată la odihnit sub un ștergar umed.
Mergînd cu autobuzul, nu pot decît să mă prefac că mă plimb cătinel prin grădina bunicii. Dacă mă uit la scaunul din față, parcă doamna așezată aduce puțin a Tanti Vica pe care uneori o vedeam trebăluind de la prima oră cu o săpăligă în mînă.
Nu mai trebuie să trag după mine portița grea de lemn, ușile se deschid și se închid automat în fața mea. Îmi aleg un coș și plec spre „grădină”. De la raionul cu produse românești îmi adun, ca pe vremuri, toate legumele de care am nevoie. Și cu același buchet de pătrunjel în mînă, mă îndrept către casă ca mireasa la altar. Plătesc și plec. E adevărat că nu mă pot agăța de vișinul din spatele casei să-mi iau o gustare. Dar merită, de vreme ce aroma din oala cu mîncare va aduce a copilărie. Totuși, mersul la supermarket nu mai are de-a face cu o raită prin grădină pentru o oală cu mîncare. Nu știu cum, din mentalul colectiv, mai ales înainte de Sărbători, s-a șters faptul că nu scoți toți cartofii ca să faci o tocăniță.
Andreea ARCHIP
Adaugă un comentariu