O viață pe muzică
Opinia de la centru 23 octombrie 2012 Niciun comentariu la O viață pe muzică 1Niște mîini înnegrite se disting în flacăra de la pirostrii. O femeie se încălzește. E o seară uscată de toamnă, cu fumuri ce se ridică pe dealuri. În țigănie, se aude mereu în depărtare o manea. Nu e loc să lași greierii să-și facă treaba, nici găinile să cotcodăcească. Ecoul are mereu ritm de Guță.
În cămăruța familiei Alecu e curat. Perdele albe se disting în întunericul ce se lasă încet. Tatăl aprinde o lumînare și parcă dintr-o dată, în ochii celor trei fetițe începe să se distingă o pîlpîială. Una de speranță. În ochii lor mari, albaștri, se vede că și-au făcut deja un drum.
Și mai mereu se aude, de pe undeva muzică. Cum se știe că în comunitate nu există curent electric, te gîndești că poate Dumnezeu în loc să le dea lumină, îi adoarme pe muzică. De fapt, e spectacol în sat.
Marian Mexicanu și Sorin Necunoscutu, pe care „îl știe toată lumea”, după cum se prezintă, au venit să-și lanseze un CD. Din timp, căminul cultural numit “The city”, s-a umplut: copii, femei, bărbați, care și-au găsit scaune să se așeze roată, ca în jurul unui foc.
Dar nu era ce credeau. Nu era doar muzică lăutărească. Era muzică lăutărească, dar cu mesaj. Să-și dea copiii la școală, să nu-i trimită la furat sau cerșit, să nu-și mărite fetele de tinere. „Dacă eu cînd eram mic am greșit și am furat, credeți că am făcut bine?”, întreabă Marian Mexicanu. „Nuuuu!”. „Să vă ajute Dumnezeu!”
Ca într-un spectacol de gospel, lumea a început să danseze, să strige, să plîngă. „Puteți să aplaudați dacă vă vine fiorul!”, îi îndeamnă Necunoscutu. Și ei îl ascultă. Și se prind și într-o horă. Și din acordeonul lui Mexicanu nu curg doar note, curge un val de sentiment care îi duce pe toți în transă. Bătrînele își lasă lacrimile să se scurgă, cu amărăciune, recunoscînd că tot ce spun e leit viața lor. Copiii se zbenguie, mamele îi iau în brațe. Și poate că versurile le-au lăsat urme pe suflet. Poate că-și vor da copiii la școală, poate că nu-i vor mai trimite la cerșit.
Dar cînd au plecat din vraja căminului cultural, și întunericul uliței a început să le pătrundă rece, pînă în suflet, și s-au întors în aceleași camere reci, poate și-au mai pierdut din speranță. Le-a mai rămas doar muzica.
Andreea ARCHIP
Adaugă un comentariu