Pentru profesorul meu, cu dragoste
Opinia de la centru 22 noiembrie 2011 Niciun comentariu la Pentru profesorul meu, cu dragoste 2Venea cu o sacoșă plină de cărți cu autobuzul. Se legăna ușor în mers și avea cele mai frumoase povești despre copilăria ei cu miros de plăcintă cu mere și prețioasele cărți. Era profesoara mea de română din școala generală.
Am mai păstrat-o în minte pe doamna Zamfir, cu ale sale costumașe asortate la pantofi și la geantă și o răbdare nemaiîntîlnită, pe doamna Anghel și iubirea cu care mi-a deschis cărțile de istorie. Dar pe lîngă amintirile din „Observatorul cultural”, în mica viață a școlii au existat mereu și zvonurile de „Can Can”, pe care le savuram pe holuri. Pe holuri unde nu se fuma, nu se flirta, cu „nu” începea cam orice se întâmpla pe coridoare, oricum.
De exemplu, se zvonea că unul dintre profesorii de sport pe care i-am avut juca în cealaltă ligă. Apoi, cînd am crescut, despre cel mai dur profesor din liceu se știa că s-a căsătorit cu una dintre elevele sale. Că ar fi luat-o de pe băncile școlii de soție, el fiind un bărbat înalt, frumos, cu ochii albaștri și voce de Antonio Banderas. Mai scandalos era însă felul în care ne punea la punct pe toți până leșinam de frică, fiind un dascăl imprevizibil, dar și ploile de doi pe care le punea într-un caiet al lui, din care făcea apoi o medie. Ieșeau în final niște numere de telefon de informații: 222.333, salvează-l acum!
Și în facultate am avut un mic subiect de „Click” care făcea anumite seminarii ceva mai picante. Unul dintre profesori se însurase demult cu o studentă. Nu aș putea să zic ce simțeam despre asta. Nu eram scandalizate, era un detaliu care confirma oarecum portretul general al dascălului. Apoi, un fost coleg, devenit profesor ne povestea cum frumoasele curtezane pentru care trebuia să fie „asistent universitar” îi scriau tablete și editoriale cu dedicație, chiar în versuri, dacă îmi amintesc bine. Fleacuri, nimic mai mult decât vorbărie pe hîrtie. N-aș putea să spun că nu-ți gîdilă orgoliul, dar aș putea băga mîna în foc că nu s-ar fi consumat nimic.
Ispita asta i-a încercat și pe cei despre care ai crede că sînt făcuți doar din creier. Marele matematician John Nash, cel care a inspirat filmul „A beautiful mind” s-a căsătorit cu o studentă. Iar anul trecut, Universitatea Yale, măcinată de ceva povești de amor nepotrivite, a hotărît să introducă în regulament interzicerea acestor relații. Și dacă mă întrebi, nimeni n-ar fi ridicat nici o sprânceană dacă profesorul de la Liceul „Jean Monnet” ar fi cerut-o de nevastă pe zburdalnica sa elevă.
Andreea ARCHIP
Adaugă un comentariu