Schimbarea României

România e o țară fără nici o șan­să, sîntem aceeași ca acum o mie de ani și nici nu dăm semne că ne-am înzdrăveni. Ne înghesuim la cozi în care se dă nimic la ofertă, ne plîn­gem și cînd ne înțeapă un ac dar n-am ieși să ne cerem un drept nici da­că din cer ar cădea ceară încinsă. M-am săturat și să mai spun asta despre România, dar și să-i ascult pe alții. M-am săturat să aud expresii care încep cu „așa-i la noi”. Există țări în care e mai rău și nu, nu sînt conduși de Băsescu. Alții însă au fost rapizi, au lăsat să se strecoare la conducere oameni nebuni care au putut și au vrut să facă ceva. Noi îi alegem în­tot­deauna pe cei cuminți la în­fă­ți­șa­re și care au simțul umorului. Sem­nal­mentele pe care și le agață unii în pagina de matrimoniale le apreci­em și la un politician.

Nu sîntem nici pe departe Co­lumbia, țara renumită pentru in­frac­ționalitatea ridicată, fiindcă la noi mult ironizatul Garcea reușește cum­va să țină oarecum lucrurile sub con­trol. Cred totuși că fiecare primar din lume ar trebui să vadă măcar o dată în viață documentarul „Bogota Change”, povestea unui oraș care a renăscut din propria mîndrie. Cînd nici unui șofer nu-i păsa de legi, po­li­ția fiind prea coruptă, nu opreau la zebră și nu ezitau să se ciomăgească cînd își loveau mașinile, primarul a găsit soluția: în fiecare intersecție exista un grup de mimi care îi imitau pe toți șoferii furibunzi care nu vedeau semaforul. Prin urmare, ri­di­culizarea a funcționat pentru că știm și noi prea bine că nimic nu e mai rău decît să pari prost cînd tu erai doar grăbit. În plus, șoferii disciplinați primeau un fel de bulină albă, iar grăbiții una roșie. Ca la gră­diniță. Violența decima cartierele Bo­gotei, așa că primarul a început să meargă prin școli, să se întîlnească cu părinți și tuturor să le adminis­tre­ze o picătură anti-violență. Trebuie să tai răul din rădăcină, iar dacă un co­pil vedea acasă numai violență, edu­cația pumnului nu-l arunca mai de­par­te de părinți.

Fudulia a scăpat de la moarte un oraș cu oameni care au fost și ei să­raci, violenți, alcoolici și drogați. Primarul următor a construit bibli­o­teci și școli frumoase în fiecare car­tier, a trîntit în locul barăcilor parcuri și acum orașul trăiește din propriile greșeli. Dar trăiește bine. Și primarul acela șugubăț, recunoscut și pentru faptul că și-a dat pantaloni jos în fața unei mulțimi furibunde, asemenea lui Andone, era la formare filosof.

România are o șansă, dar poate în loc de politicieni, ar fi bine să alegem niște oameni care gîndesc.

Andreea ARCHIP