Alegoria notițelor lipicioase

Atît de multe nefăcute gravitează în jurul capetelor noastre, că dacă n-ar fi doar vise și le-am putea vedea, am arăta, fiecare, ca un Saturn cu cercuri ample și dense. Ne trezim cît de tîrziu ne lasă orarul și începem să ne trăim zi­lele în dorințe lipite pe frigider sau pe mo­nitor. Iar săptămînile încep cu lu-„tre­buie să-mi iau blugi”-ni și se în­che­ie cu du- „ia-ți bilet de avion și plea­că unde vezi cu ochii” -minică.

Am găsit undeva, într-o agendă, cî­teva pagini cu o înșiruire impertinentă de aspirații cu iz de liceu, fără număr de ordine. Ajungînd pe la a treia tavă cu pretenții, mi-am dat seama că nici visele, nici mofturile nu știu de simțul măsurii sau de micimea alocației. Cu toa­te astea, am cules un pix de prin a­du­nătura proaspătă de bilețele galbene îm­buibate cu scopuri zilnice și-am în­ce­put să tai din rînduri. După mai bine de-un an, din lista aceea nu împlinisem nici jumătate din toate nimicurile, da­ră­mite din planurile mărețe, însă le ui­ta­sem ca pe-o poezie fără rimă și-mi cons­truisem alt teanc, în agende noi, pe coperțile cărora numărul din capătul a­nului continuă să crească.

N-am vrut prea multe, dar nici p­u­ți­ne, nici prea scumpe, dar nimic nu era destul de ieftin și, mai ales, n-am vrut destule lucruri pe care să le pot în­ș­făca de pe rafturile vreunui magazin. Să zîmbesc mai des, să-mi cumpăr timp, să nu mai beau cafea cu nervi de di­­mineață, să-mi aduc aminte că nu le pot face pe toate. De pe ultima pagină, mi-am luat suport pentru ochelari, mi-am schimbat telefonul și m-am oprit din îndeplinit dorințe.

Sîntem redacții în care se scriu co­tidiene diferite, dar cu rubrici care sea­mă­nă fără să stîrnească procese pentru pla­giat. Ce-i drept, stăm prost cu docu­men­tarea și în anchete nu includem niciodată un buget realist, iar pagina de opinie e plină de utopii dis­pro­por­țio­nate. Poate de asta, uneori, ne pierdem și pe noi înșine, singurii cititori ai u­nei circulare venite, la cele mai ne­potrivite ceasuri, de la suflet.