Clementinele sînt arme albe

În visurile mele despre bătrîneţe lo­cu­iesc acolo unde deşertul întîlneşte mun­te­le. Părul alb nu-mi mai face fața să arate ciudat, iar pe nas îmi atîrnă o pereche de o­che­lari rotunzi, cu ramă neagră şi groasă. Chiar dacă mă apropii de 80 de ani tot n-am reu­șit să-mi schimb tabieturile. Acolo, în visul meu, am plantat, în livada de portocali, cîți­va copăcei care fac clementine. Întîi le ies flo­rile albicioase și mai apoi, cît ai clipi, se transformă în nişte fructe miraculoase, pe care mi-e greu să nu le savurez ca un copil mic, cu zeama gîdilîndu-mi degetele lungi și subțiri. E septembrie, dar la mi­ne în li­va­dă e Crăciun. Pentru mine Crăciunul a devenit, înainte de toate, miros de clementine. Cînd eram mică îmi petreceam zilele de dinaintea săr­bătorii ăsteia la mamaia. O ajutam să frămînte la cozonaci și să dea în cup­tor, ș-apoi, pînă mi se dădea voie să mă înfrupt din coptură, străbăteam cără­rușa mi­­că ce unea bucătăria cu holul. Ca să mă alinte, mamaia îmi adu­cea, ca ada­os la cozonacul proaspăt, cîte-o clementină, pe care o ascundea la spate, rî­zînd, înainte să mi-o potrivească în palme.

Cînd am crescut mai mare și am ajuns la liceu, trebăluiam toată va­can­ța ca să mă asigur că în ajun, tata o să mă lase s-o zbughesc de acasă și să mă plimb cu colegii prin oraș, să colindăm profesorii. După o zi încărcată, cu vreo două ore înainte de plecare, tata îmi dădea voie să deschid unul din­tre săculeții cu clementine, „cumpărate pentru musafiri”, și să fur de acolo cî­te­va. Nu știu care a fost exact momentul în care am început să asociez Cră­ciunul cu mirosul clementinelor și poate că nici n-a fost doar unul, ci o succe­siune întreagă de clipe care s-au conectat în creierul meu asemeni unei pîn­ze. Cînd, prin octombrie sau noiembrie, supermarketurile încep să se um­ple de ele mi se face silă uneori să intru. Dacă în visul meu poate să fie Cră­ciun tot timpul anului, mă aștept ca realitatea să nu fie la fel de mincinoasă și să nu creeze închipuiri. În fond, tata și mamaia încă nu-s aici.