Lasă-mă să te mint

N-a izbutit nimeni nimic c-o ju­mă­ta­te de măsură. Au încercat, dar și-au repezit creștetul în toate zidurile cînd s-au trezit tăiați la jumătate și înfrînți. Fiin­dc-au încercat să trișeze, să ia calea cea scurtă, să cumpere minte cu cîteva procente mai ieftin sau prieteni cu ceva mai puțin efort și fără prea multe daune sufletești. Și n-a mers.

Că ei au continuat să creadă în ri­tua­­lul ăsta nocturn de bucățălire a si­ne­lui, asta e altceva. Nu încăpățînare, nu inconștiență. Dimpotrivă, au căutat să-și încetinească pașii la a treia parte din cît puteau să meargă de repede, să se schimonosească cu-n sfert de chip că pricep durerile naive ale celorlalți. Ca să-și facă loc la o masă, ca să mănînce un covrig întreg cu jumătate de gură și-au urmărit partiționarea ca pe-o ex­plo­zie controlată. Dintr-o nevoie bolnavă de-a avea ceva pe care, aparent, îl poți avea gîndind mai puțin, judecîndu-i pe al­ții mai puțin, simțind mai puțin și murind cîte puțin pe dinăuntru. N-a mers.

S-au uitat în jur și-au văzut că mulți au izbutit totul c-o jmătate de măsură. Au părut drăgălași cînd au mîncat doar un colț de prăjitură, chicotind, deși le-a rămas sufletul pe farfuria aia murdară de ciocolată, atît de mult ar fi vrut s-o ter­mine. Au mințit că nu le e teamă, au părut veșnic tineri cînd s-au aruncat cu a cincea parte din rațiune în aventuri ha­zardate și-au trecut drept dibaci cînd au pretins a fi învățat două lecții de via­ță la preț de una, fără să mai zăbovească asupra lor tacticos și înțelept.

Cei care n-au știut cum și de unde să taie au rămas în urma războiului ăs­ta de cucerire cu inima, cu mintea, cu vi­sele crîmpoțite și respinși. Pentru că nimeni, nici măcar cei care au ajuns să creadă în ceea ce mint n-au nevoie de-o jumătate de om.