Există pe Facebook un grup ca­re se numește „Addicted to TV se­ri­es” (n.r.: dependent de seriale

O lovitură ca un tunet izbi ușa la­bo­­ratorului întunecat. Speriați de ra­ze­le de lumină

Dacă pînă recent încă mai a­vea cîteva dubii, acum e convins. Oa­menii nu-s de încredere. Toată

„Știi ce a făcut aseară Esmeralda? Fa­ta oarbă care  pînă la urmă a des­co­pe­rit că vede

C2. Hol. Pe canapeaua care poar­tă urmele nopților din sesiune cu prea multă cafea și țigări aprinse

Am aflat recent că țara noastră mustește de talente. Dumnezeu a pus cu nemiluita în capurile noastre

Strugurii nu se culeg niciodată cînd e toamna tîrzie, altfel coaja de­vi­­ne prea moale, se amestecă

Săptămîna trecută am avut o dis­cuție de vreo oră cu un amic belgian. Printre altele mi-a zis

Dan s-a trezit din somn cu un zîm­­bet mare lipit de față, de parcă ci­neva i-ar fi prins doi

Pe Zenovia am văzut-o prima da­­tă la înmormîntarea unui vecin, cînd purta basma neagră cu perle

Noi nu mai avem pentru ce să luptăm. Idealurile noastre, slăbănoage și condamnate la întuneric

=În fiecare zi ne trezim undeva pe la prînz și spunem că „azi” schim­băm, reformăm și revoluționăm.

Nu țin minte foarte bine cum a­răta lumea înainte de a veni la școa­lă. De cînd mă știu viața

Nu sîntem niciodată responsa­­bili sau vinovați pentru ce ni se în­tîmplă, chiar dacă recunoaștem

1949. Un grup de studenți speriați sînt aruncați într-o cameră cu pe­reți reci, o „șerpărie”

S-ar zice că își ține anii închiși într-un televizor cu ecran mic, bom­bat. I se dăduseră ochii

Cîndva, demult, exista o expresi­e: „a bîrfi ca două babe”. Eu o vi­zu­a­­lizam în felul