Basmul de a doua zi
Pastila de după 13 decembrie 2009În primul rînd vreau să mulțumesc tuturor celor care au crezut în mine, „Mihaela, dragostea
În primul rînd vreau să mulțumesc tuturor celor care au crezut în mine, „Mihaela, dragostea
„În situații din astea, în care un grup de hoți vrea să pună mîna pe țară, pot fi de acord
Cînd se lasă întunericul, roșeața de pe obraji nu se mai vede. Rămîne, în schimb, păcatul. Noaptea
Înfrîngerea vine peste noapte. Mereu în liniște, fără de veste. Acum cîteva ore, războiul
Și-au dat întîlnire într-un cazino. Doar ei doi, cu toți ceilalți. Să le ardă palmele cele opt
Iarna asta ninsoarea s-a oprit în nori. Moș Nicolae a mai îmbătrînit cu un an, dar nu și-a scuturat
Dacă stau bine să mă gîndesc, întrebarea „ai fost cuminte în acest an?” este relativă
O singură rugăminte am pentru Moș Nicolae. Să nu i se înăsprească bătrînețile și să uite
Anul acesta nu îmi voi mai așeza cizmele în dreptul nici unei așteptări. Pentru că cizmele mele
Mi-a luat 20 de ani ca să pricep că ghetele date cu cremă tuciurie sînt carapace cu blană pentru
Iarna asta am înghețat de tot. Mi-am legat năzuințele în șireturile de la ghete și le-am sugrumat
Ne este rușine să ne iubim țara. Ne este jenă să arborăm steagul românesc la geamuri, de teamă
Mi-am dat seama cît de mult îmi iubesc țara cînd, printr-un fault al destinului, ajunsesem deja prea
Sanda nu a fost niciodată fată frumoasă. Nu ieșea la joc în sat și nici bani de la maică-sa pentru
Ieri am dezertat. Am așteptat de la geam să se facă tot cerul roșu și am coborît dintre pereții
Am lăsat gustul Eugeniilor în ghiozdanul mic și roșu pe care îl căram pe drumul prăfuit de țară.
O lună întreagă a rîs Melinte, șeful de scară, cînd domnul Radu și-a pus drapelul României.
De la o vreme, soarele nu mai încălzește, dar își arată niște colți înfiorători. Și nu pentru
„Stai în casă pînă te faci bine. Le lași pe fete în pace, nu le îmbolnăvești și nu mai strigați
La biserica „Duminica Mare” mă rugam cînd eram mic și mă duceam la grădiniță. Nu voiam să