Scobituri în cursul vieții
Pastila de după 22 mai 2012 Niciun comentariu la Scobituri în cursul vieții 2Ni se dă, de la început, o mînă de mijloace. Cîteva în care să credem pe bună dreptate, altele care să ne mintă ca să nu ne cioplim genunchii de fiecare piatră ascuțită de pe drum, altele în care să ne sprijinim cînd vrem să pășim mai hacana, prin hîrtoape și unele prin care să ne ratăm. Avem, din start, opțiunea asta ultimă.
Clădiți ca un bazar de posibilități, e greu să ne desenăm cîte un profil a ceea ce știm și, mai ales, ce vrem să facem din ele. Ne privim în oglindă și vedem mai curînd un curriculum mortae în care scopurile ne sînt negate de niște hibe insuportabile. Ne rușinăm, la o adică, de faptul că nu ne-am apucat niciodată de ceva mai înainte de noaptea dinaintea predării. Că avem încă naivități care ne fac să le zîmbim sincer celor care ne-ar sfîrteca de dragul unui pas în față. Și ne trezim, în dimineți încă tinere, că nu știm ce ne leagă de calculatorul care huruie odată cu filtrul de cafea, de masa plină de hîrtii pe care ieri le recunoșteam și le adunam ca pe manuscrise cu rugăciuni.
Cu toate astea, o recalibrare din temelii ne-ar arunca într-un genune prea întunecat în care-ar trebui să stăm de vorbă iar cu noi înșine. Despre toate lucrurile în care credeam pe bună dreptate, cele pe care le-am auzit mințindu-ne și cele-n care ne-am tot sprijinit pînă au devenit instrumentele ratării. Ar însemna că iar nu știm nimic despre drumurile din care avem de-ales și ideea de a accepta că am avut reprezentări prea frumos înrămate despre pasiunile proprii ne-ar îngheța de spaimă. Așa că decidem să ne schimbăm mai degrabă culoarea sacoului ca să ne strălucească mai dulce obrazul decît să ne lepădăm de toată garderoba în care ne-am gătit sufletul atunci cînd ne-am ales, prima dată, calea.
Adaugă un comentariu