Ai nimerit într-o perioadă nefastă, bătrîne!

Acum șapte ani cînd am intrat pen­tru prima dată în redacția „E­ve­ni­men­tul Zilei”, primul meu loc de mun­că plătit, unul din titanii de atunci ai pre­sei, mi-a spus răspicat că nu e un mo­ment bun. Că jurnalismul suferă ca un cîi­ne lovit de Ferrari pe autostrada pe care mai toți românii o așteaptă să se cons­truiască. „Ai nimerit într-o pe­ri­o­a­dă nefastă, bătrîne”, mi-a spus el. Pen­tru un moment l-am crezut.

Nu echipa din care făceam parte m-a făcut să simt asta, ci toată chi­lo­ță­rea­la din sînul tabloidelor care s-au stre­­­curat, încetul cu încetul, pe tarabe­le cu ziare și au acaparat conștiința unui po­por cu grave derapaje de nivel mo­ral și lacune în ceea ce se cheamă educa­ție și bun simț. Îmi amintesc că era o vre­me în care, jumătate din oamenii care că­lă­­toreau cu metroul, citea „E­ve­ni­men­tul Zilei”, „Adevărul”, „Jurnalul Na­ți­o­nal”, „Cotidianul”, „Dilema”, o altă ju­mătate asculta muzică sau citea o carte și, undeva stingher, poate usor rușinat, un bărbat în salopetă savura prima pagină a unui ziar de scandal, cu un titlu de o șchio­apă – „Gina si-a spart siliconul stî­ng la filmare”, subtitlu „Pentru că ci­titorii noștri o iubesc pe Gina, îi vom o­feri noi o pereche nouă de silicoa­ne”.

După șase ani îmi revin în minte ob­sesiv aceleași cuvinte pline de amar și deznădejde – „Ai nimerit într-o pe­rioa­dă nefastă bătrîne”. Și cu același a­mar și compătimire îi privesc pe cei ca­re au schimbat coperțile cărților și ale zi­arelor quality, cu paginile mîzgîlite ale unei fițuici cumpărată, nu pentru con­ținut, ci pentru cupa de la sutienul in­vi­­­zibil al unei fete care se vinde precum fleica la măcelărie. Dimineață de di­mi­neață, obsesiv, repetitiv, cînd intru la metrou am impresia că cineva vrea să mă pregătească să joc într-un film por­no. Unde au dispărut oamenii de calitate din presă? Unde sînt greii jurnalismului? Unde sînt modelele de odinioară? O so­cietate bolnavă și avidă după sen­za­ți­onal a îngropat presa din România și con­tinuă să o facă, alături de un ma­na­gement deficitar și lipsit de viziune. Ce se întîmplă însă cînd, din toată a­ceastă masă amorfă, cineva îndrăznește să scoa­tă capul? E atacat și hulit.

Acum cîteva zile echipa „În Pre­mi­­­eră” de la Antena 3 a cîștigat la Lon­­­dra premiul juriului pentru una din cele mai șocante investigații înscrise în concurs alături de BBC, CNN sau Al Jazeera. Care au fost reacțiile din piață? Previzibile. S-au ridicat poalele și a început să se strige că a lor e mai ma­re. Nu poți să ceri mai mult de la u­nii oameni care, în ultimii ani, și-au căp­tu­­șit camerele cu sîni și lenjerie intimă.

Poți doar, în cel mai grav caz, să le su­gerezi să folosească tehnici de contracepție și să nu uite să înghită di­mi­nea­ță de dimineață pastila de fenobarbi­tal. Atît de necesară pentru un psihic la­bil, ce stă suspendat de caninii sparți ai unei cățele care a orbit de la atîta în­ve­ni­nare. Societatea română are nevoie de o gură de aer proaspăt. Încă mai există jur­naliști care știu să-și facă meseria. Încă mai există povești nespuse. Încă mai sînt oameni care vor presă de calitate și care vor să-și scoată capul din mizeria care a ajuns presa din România. E trist să vezi că niște străini îți aprecia­ză munca, iar cînd te întorci acasă ai tăi te hulesc și te scuipă în față.

În seara întoarcerii în România unul din membrii echipei Antena o­ri­gi­nar din USA, pe numele ei Marsha, mi-a spus că ea nu înțelege de ce ro­mâ­nii sînt așa cum sînt. De ce atîta în­ver­șunare și răutate. Nu am știut ce să-i răs­pund pe moment. Dar acum i-aș spu­ne pentru că lupta pentru chiloți și țîțe a transformat societatea aceasta în așa hal încît nimeni nu mai face diferența în­tre o curvă și o doamnă distinsă.

Andrei CIURCANU