Fault la presă

Șah-mat Niciun comentariu la Fault la presă 1

Raportul Comisiei Euro­pe­ne, faimosul MCV, Mecanis­mul de Cooperare și Verificare, a pus degetul pe o rană pe care n-am mai lins-o demult, deși presărăm sare peste ea de cîțiva ani buni. Dincolo de punctele pe care le-am îndeplinit sau încă le mai avem de gîdilat, dincolo de problemele de fond ale justiției românești pe ca­re le știu și le recunosc atît opo­zi­ția cît și puterea, a mai apărut o temă de discuție. Cît de multă pre­siune poate pune televiziunea pe justiție?

Asupra electoratului ne-am lămurit. Împinși din spate de organele de propagandă și de ura care s-a strîns pe parcursul a do­uă mandate și a multor nedreptăți, poporul a închis ochii și a pus ștampila doar pe USL. Putea să scrie în dreptul numelui și Ion A lui Țața Maria. Tot ar fi cîștigat cu mai mult de 60 de procente da­că s-ar fi înscris pe listele USL-iste.

În schimb n-am ridicat proble­me presiunii asupra justiției. Era clar, tunurile bombardau din studiourile Intactului zi și noapte des­pre magistrații, procurorii, a­gen­țiile sau forțele de ordine de sub mantaua președintelui. Mai aveau puțin îi urcau pe flota fu­ra­tă tot de el și îi plimbau în ju­rul lumii pe banii contribuabililor. În­să cînd se vede asta de la Bru­xe­lles, indiferent cîți „informatori progandiști portocalii” or fi șop­tind minciuni la urechile parlamentarilor europeni, este o pro­ble­mă de fond. O problemă care se putea rezolva în interiorul bres­lei. Pentru că Antena 3 nu e singură în lupta asta. Pe alte căi, la alte niveluri, și B1 TV, Jurnalul Național sau Evenimentul Zilei și-au încordat mușchii în fața de­ci­ziilor justiției de fiecare dată, în propriile direcții. Cei de la EVZ mai picau tangențial pe deonto­lo­gie, cît despre Jurnalul Nați­o­nal amintim doar cîteva dintre titlurile ultimei săptămîni: „Ra­por­tul UE, cu nașul la prăsele pî­nă la capăt” sau „Justiția lui Bă­ses­cu”. Nici măcar nu se mai străduiesc să pară la mijloc.

Și în ideea prim-minis­trului Victor Ponta, ca să încerce re­me­dierea situației, trebuia luată o pozitie publică din partea statului. Ciudat demers de sprijinire a libertății de exprimare dar de înțeles într-o situație de criză. Însă Ponta a călcat pe bec. În ie­și­rea sa pentru condamnarea pre­siunilor exercitate asupra jus­ti­ți­ei de către presă, a nimeni doar în ograda Evenimentului Zilei. Despre Antena 3, numai de bi­ne! Mircea Badea sau Gâdea? Niște domni, jurnaliști adevă­rați! Și nu doar că sînt domni, dar prin­tr-o poziția oficială a unui șef al statului, sînt absolviți în ochii electoratului de toate acuzele. Degeaba îi criticam pînă acum. Ei, de fapt, sînt victimele.

Cătălin HOPULELE

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top