Greu la deal cu boii mici

Mi-ar plăcea să mă fi născut în urmă cu zece, poate 15 ani. Atunci cînd presa românească trecea prin­tr-o efervescență la care se întorc mereu, mai-marii noștri ziariști de astăzi, cu nostalgie. O vreme în ca­re reportajul, ancheta sau dosarul de presă scrisă erau specii care nu se confundau cu specula, politizarea sau cu parti-pris-ul.

Astăzi, societatea se ferește de jurnaliști ca de rîie și de presă ca de necuratul. A ajunge în paginile unui cotidian a ajuns la fel de rău ca a fi batjocorit în stradă, indiferent ce scrie despre tine. Imaginea jurnalis­tului de televiziune s-a creionat în jurul lui Mircea Badea, căruia tră­i­tul în România îi ocupă tot timpul, iar cei de presă scrisă sînt niște fantasme. În mintea cititorilor, jurnalis­tul de presă scrisă este fie unul dintre lacheii unui zeu egiptean, care-și hrănește patronul cu struguri fără sîmburi și îi face vînt cu o frunză de palmier, fie un patruped cu zgar­da strînsă bine căruia i-au fost scoși de mult colții. Și de fiecare dată cînd mai mușcă, i se spune turbat și toți vor să-l eutanasieze.

Mi-ar plăcea să cred că exa­ge­rez, dar de Ziua Presei Libere, nu am citit, văzut sau auzit nici o părere a unui jurnalist (atenție, jurnalist!, nu mingicar sau maimuțoi) care să lu­creze în mass-media românească și să spună „bă ce bună-i slujba mea”. De 3 mai, o parte au rememorat tre­cutul „cu adevărat liber”, alții și-au înjurat colegii care macină meseria și restul și-au dorit să se fi apucat, în tinerețe, de altceva.

Îmi pare nu doar că profesia se scufundă încet, ci că nici nu mai sînt oameni dispuși să arunce apa afa­ră din barcă. Și e trist, pentru că presa începe să se împărtă în două. Pe de o parte sînt elitiștii, care-și fac cercurile proprii și se laudă unii pe al­ții pînă se umflă ca niște baloane și tre­buie să se lege de scaune ca să nu zboare, iar pe de cealaltă parte sînt outsiderii, care se comportă cum o fac anti-intelectualii de astăzi: sînt preocupați mai mult să înjure și să atace decît să producă.

Iar dintre cei care abia au intrat în pîine și încă mai dau din coadă, puțini ajung să se afirme în această mare moartă a presei românești și ajung să se remarce doar în interio­rul breslei. Pentru cei din exteriorul fenomenului, presa a murit demult și s-au adunat, pe rînd, să-i cînte pro­hodul.

Cătălin HOPULELE