Jurnalul unei vîrste

Scriu foarte rar la această ru­bri­cuță. O dată, pentru că în ultima vreme mă bucur de plăcerea tă­ce­rii, în lumina căreia lucrurile se ara­tă mult mai strălucitoare. Apoi, pen­tru că sînt un jurnalist în con­ce­­diu de materniate, visînd la va­can­ță. Și, poate, în ultimul rînd, pentru că multă vreme nu am fost prea lămuriți ce înseamnă, de fapt, „presa centrală”, în acest colț de pa­gină fiind invitați să scrie zia­riș­tii de la centru.

Cu gîndul la studenții de astăzi de la jurnalism, scriu cîteva gîn­duri despre o parte a presei care ni­cio­dată nu va putea fi încadrată sau localizată altundeva decît în ini­mile redactorilor ei.

„Opinia” este o cameră de aștep­tare. Cei care nu au plăcerea și virtutea așteptării, pleacă de­gra­bă. Rămîn, de obicei, cei înzestrați cu intuiția viitorului: nemulțumiți, per­fecționiști, devianți, ambițioși, or­golioși, sensibili și pragmatici, deo­potrivă. Pe scurt, învingătorii. „Opinia” este jurnalul uriaș al unei vîrste înfricoșătoare: 20 de ani. Vîr­s­ta experiențelor nemijlocite, cu vic­torii și eșecuri resimțite într-un fel mistuitor, irepetabil la maturitatate. Vîrsta primelor obligații so­cia­le, a căutărilor rătăcite sau ins­pi­rate, a salturilor spectaculoase sau ridicole, a deziluziilor și a pa­riu­­rilor personale.

„Opinia” scrie despre o vîrstă, de fapt. Cu și prin vîrsta redactorilor ei. În acest jurnal ne regăsim începuturile ca într-o oglindă. Nu mai putem mo­di­fica nimic, nici măcar o virgulă, iar asta este o lecție de asumare pe care altfel nu am fi învățat-o niciodată.

„Opinia” este, în arhivele ei, o casă cu fantome: cei care obiș­nu­iam să fim la 20 de ani, înainte să creș­tem și să uitam cum e să fii, pur și simplu, tu însuți.

Dana BALAN-BÂLU