„Stenograma”, un nou gen publicistic
Șah-mat 2 noiembrie 2010 Niciun comentariu la „Stenograma”, un nou gen publicistic 1Abundența de stenograme publicate în presă – transcrieri de dialoguri dintre persoane publice folosite ca probe în diverse procese din tribunalele patriei – arată nu doar că instituțiile statului, cele însărcinate cu înregistrările discuțiilor telefonice, lucrează. Ci și că presa nu mai lucrează. Procurorii au început să facă presă în timp ce reporterii au devenit dactilografii primilor. Simțurile jurnalistice s-au tocit direct proporțional cu numărul discuțiilor transcrise din dosare penale și tipărite în ziare naționale.
Simțul critic, definitoriu pentru o echipă editorială, își dă duhul cînd jurnalistul ajunge la primul paragraf cu înjurături între doi sau mai mulți oameni cu o identitate publică bine conturată. Interesul public este confundat, din ce în ce mai des, cu persoana publică. Prea puțini jurnaliști mai acționează cu luciditate și încă mai puțini își pun întrebarea esențială în momentul în care primesc un „dosar” sau acces la transcrieri de convorbiri telefonice private: „Al cui este interesul ca documentele pe care le-am primit să fie făcute publice?”
„Stenograma”, din cîte îmi amintesc eu, nu exista printre genurile publicistice învățate în școală. De o știre care să conțină atîta dialog n-am auzit, într-o anchetă curge nu doar sudoarea sereistului cu căștile pe urechi ci și a jurnalistului, reportajele conțin doar uneori înjurături însă și foarte multe comparații, metafore și amprenta reporterului, iar interviuri mi-e greu să le numesc pentru că nimeni nu întreabă nici măcar atunci cînd se deschide aparatul de înregistrare. Stenograma publicată în presă poate fi însă ușor comparată cu mîncarea semi-preparată. Cineva amestecă niște ingrediente, le pune cam cîte condimente dorește, le ambalează frumos și le livrează rapid pentru a fi consumate doar după o încălzire sumară la o petrecere uriașă. Rolul bucătarului, cel care ar trebui să-și aleagă cu grijă ingredientele și să le amestece în așa fel încît invitații să nu facă indigestie a dispărut odată cu apariția acestei proceduri păguboase.
Reporterul nici măcar nu mai e obligat să se miște de pe scaunul din redacție pentru a-și selecta „ingredientele” și „înghite” cam tot ce-i livrează procurorii fără să-și pună întrebări. Verificarea din trei surse a devenit un non-sens în ultima vreme iar istoria presei va consemna stenogramele drept cel mai perfid „gen publicistic” apărut din lenea reporterului și perpetuat cu bunăvoința autorităților.
Este adevărat că numărul jurnaliștilor s-a redus în ultima perioadă și o grămadă de ziare s-au închis din cauza crizei economice dar asta nu scuză lehamitea și lipsa de spirit critic cu care acționează cei care au rămas. Ce s-ar întîmpla dacă medicii care au ales să nu plece din sistem, așa cum sînt majoritatea în România, și-ar face meseria fără tragere de inimă, fără să-și respecte pacienții și pe lîngă procedurile chirurgicale standard?
Dezastru e un cuvînt prea blînd, iar jurnaliștii sînt datori să-și respecte meseria pentru că victimele lehamitei lor sînt, în cele din urmă, cetățenii.
Liviu IOLU
Adaugă un comentariu