Testamentul lui iSteve

Trebuie să fii ambițios ca să te pos­tezi în fața unei săli pline de oameni și să le vinzi iluzii. Să le pro­miți că ceea ce învîrți tu între degete le va schimba viața, că le va fi la fel de indispensabil ca te­le­vizorul și să zîmbești nevinovat, îmbrăcat în ace­lași plover ne­gru cu mînecile suflecate pînă la coa­te.

Steve a avut dintotdeauna alu­ra omului de pe coperțile cărților ame­ri­cane de automotivare, era des­prins parcă din posterele electorale ale lui Obama. Dacă teh­no­logia ar fi permis, ar fi sărit din fiecare poză și ar fi strigat „Yes YOU Can” oricui. Pen­tru că asta a crezut el. A renunțat la facultatea pentru care au strîns bani ani de zi­le părinții lui adoptivi pentru că a simțit că poate să facă mai mult. A văzut pînă și faptul că a fost dat afară de la Apple, compania pe care a ajutat să o fondeze, un pas înainte. Probabil că dacă l-ar fi în­tre­bat cineva le-ar fi spus și cînd a fost diagnosticat de cancer cu un zîmbet că e pregătit să meargă mai departe. „Legendele urbane” din me­dia spun că medicii au plîns cînd i-au zis prima dată că boala sa nu poate fi operată.

20% dintre oamenii care au acest tip de cancer mor în primii patru ani de cînd au fost diagnosticați. Steve a supraviețuit șapte și părea chiar că va reuși să bată toate statisticile. În­să acestea l-au prins din urmă, chiar dacă s-a te­mut sau nu de ele. Dar dincolo de contribuția sa din teh­no­lo­gie pe care a lăsat-o în urma, prin Steve Jobs lumea a pierdut un vi­zio­nar. Dincolo de clișeu, dacă ne uităm acum, din lumea media pînă în cea a ecranelor cu touchscreen, puțini sînt cei care pot inoveze, care în­cear­că să facă acest lucru și care au sprijinul unei companii puternice în spate și o echipa care să le permită să facă asta. Indiferent de politețuri, nu cred că a fost ușor să lucrezi cu Steve Jobs. Dar și fără el ne va fi greu. Pînă și nouă, celor care strîmbăm din nas cînd vedem schimbări la Facebook și încă mai folosim telefoane din generația Nokia 3310, ne va fi greu fără el.

Cum să resimți moartea unui om pe care nu l-ai cunoscut? La fel cum ți-ai știrbi viitorul fără să-ți dai seama. Nu ai nevoie de iPhone ca să te ghideze pînă la baie, dar ai nevoie de oameni care să gîn­deas­că pentru cei de peste două generații de acum.

Cătălin HOPULELE