Cerul rock devine clasic

E joi, 15 noiembrie, aproape ora 18.00, iar sala Gaudeamus a Casei de Cultură a Studenților din Iași (CCS) se umple de oamenii care au venit să îi vadă pe băieții de la Proconsul într-un concert, de această dată simfonic, alături de orchestra Filarmonicii de Stat Botoșani, sub ascultarea baghetei dirijorului Iulian Rusu. Pe scenă sînt așezate mai multe scaune pentru instrumentiști, iar atmosfera liniștită și caldă pare că îmbie spectatorii să se relaxeze.

Nu după multe secunde în care oamenii par a se trezi din somn, Iulian Rusu intră în scenă și, fără să mai ții noțiunea timpului, știi doar că bagheta lui se mișcă energic, neîncetat, iar printre partiturile interpretate ajungi să recunoști și „Cîntecul gamei”, o melodie pentru copii. Publicul pare totuși îndemnat nu să asculte, ci să doarmă, și mulți dintre bărbații din scaunele roșii, îmbrăcate în catifea, deja plictisiți, aleg să își mute privirea ațintită de la scenă către telefoanele mobile. La ultimul semnal al dirijorului, orchestra încetează și își fac apariția membrii trupei Proconsul: un toboșar, un chitarist, un băiat la clape și solistul. În momentul intrării lor în scenă, mulțimea de spectatori pare trezită din visare și, cînd Bodo spune „Domnilor, recunoașteți, v-au tîrît soțiile, nu? Mă duci la Proconsul – o bere cu băieții în oraș, ăsta a fost tîrgul?”, hohotele de rîs izbucnesc în sală și toată lumea este deja destinsă.

Concertul propriu-zis începe și-un amalgam de piese pe care, deși tu poate ți le amintești de la radio, cei din jur par să le știe dumnezeiește pe dinafară. Nu lași deloc piesele să treacă, așa că te-apuci imediat de cîntat melodii ca „Mi-ai luat inima”, „Ești fata pentru care cînt” sau „Un om mai bun”. Versurile „Ești fata pentru care cînt/ Ești visul meu purtat de vînt/ Și-am ales acum să te iubesc cît trăiesc”, le fac pe doamne să își ridice mîinile în aer, să cînte alături de artist și să creadă, preț de cîteva clipe, că aceste cuvinte sînt spuse special pentru fiecare dintre ele. Pe ultimul rînd din colțul din dreapta, un copil de vreo patru ani pare a fi cel mai mare fan al trupei, aplaudînd și sărind entuziasmat pe ritmul fiecărei melodii. Solistul își exprimă bucuria de a împărți scena cu orchestra Filarmonicii de Stat Botoșani pentru prima dată, spunînd că aceasta a fost mereu o dorință de-a lor. După cîteva melodii cîntate, Bogdan Marin (Bodo) transmite publicului cîte un sărut părintesc, dar plin de patos și gratitudine. Piesele lor sînt urmate de un moment muzical special, justificat prin faptul că muzica românească nu este suficient de apreciată. Band-ul aduce un tribut artiștilor ca Laura Stoica, prin interpretarea piesei „Vreau să am steaua mea”, continuînd cu stelele celor de la Taxi, care „cad, nu pier” și ajungînd chiar la Holograf, cînd toată sala deja rămîne fără voce și se mai aude doar cea din microfon la refrenul de la „Ochii tăi”.

Spectatorii, de la elevi la pensionari, îndemnați de cîntăreț, interpretează versurile melodiilor, dansează ușor pe scaune, își mișcă ritmic mîinile sau aplaudă, ținînd tempo-ul pieselor. Cel mai nou single al trupei, „Visele care nu dorm”, este un motto pentru ei, după cum însuși solistul afirmă, referindu-se la posibilitatea de a cînta, de a fi în fața unui public – pentru el un vis devenit realitate. De la vise, solistul face trecerea la ceva la fel de iluzoriu precum „umbrele”. Așa ajunge să o invite pe scenă pe Francisca, cea care îl acompaniază și completează în interpretarea noii melodii „Arunci cu umbră”. „E ciudat ce se-ntîmplă în dragoste/ Azi sînt înger, iar mîine sînt pacoste/ Draga mea, spune-mi tu cum ai vrea”.

Deși sala nu este plină, concertul simfonic susținut de Proconsul și orchestra Filarmonicii de Stat Botoșani e ca un eveniment între prieteni, fiecare știe ce are de făcut pentru a crea o atmosferă cît mai plăcută și mai dinamică: publicul dansează, cîntă, filmează, toboșarul dă din cap cu mișcări specifice rock-ului, fluturîndu-și părul negru pînă la umeri, chitaristul îndeamnă lumea să aplaude, ținînd cadența pieselor, orchestra, sub bagheta dirijorului, pune în valoare ritmurile de pop și rock datorită acordurile clasice, iar solistul are grijă ca fiecare să se simte bine, îi încurajează prin sărutări și prin scurte dialoguri dintre piese. „Care este visul dumneavoastră? Le-am auzit doar pe doamne cîntînd, acum și domnii! Să facem o mică repetiție înainte.”

După toate piesele noi, Bodo glumește cu mulțimea și spune că știe deja că „toată lumea-i aici să asculte Cerul”. Mulțimea știe fiecare vers și le interpretează alături de artist, însoțindu-și glasurile de mișcări lente. După ce trupa iese de pe scenă, oamenii continuă să aplaude și să rămînă în picioare, cerîndu-i-se, astlfel, band-ului, un bis. Aceștia aleg să cînte „Arunci cu umbră”, dar publicul nu se arătă mulțumit, drept pentru care sala mai solicită un bis. De această dată, trupa apare pe scenă și cîntă „Cerul”. Nu înainte ca solistul să adauge, totuși, că „acum o să cîntăm o melodie ca să evităm și bisul următor. Să ridice sus mîinile cine nu vrea să audă, din nou, Cerul”. Nicio mînă în aer și, cum chiar versurile o spun, băieții cîntă vorbe pe care „ți le-au spus și cred că vrem să le-asculți din nou”. Și au dreptate.

de Andreea CIBOTARIU