La concert într-un stat paralel

Cele cîteva minute de întîrziere au fost de ajuns pentru ca sala Teatrului pentru copii și tineret „Luceafărul” să se umple marți, 2 octombrie, puțin după ora 20.00, atunci cînd a urcat pe scenă Alexandru Andrieș în compania celorlalți membri ai trupei. „Concertul e fain. L-am mai văzut”, îi spunea o doamnă prietenei ei chiar înainte ca artistul să urce pe scenă.

Într-un tricou negru și cu veșnic prezenta vestă kaki, Andrieș și-a strunit corzile chitarei pe versurile „Toți prietenii mei au plecat…”, după ce s-a scuzat pentru eventualele greșeli spunînd că directorul teatrului e de vină „că i-a dus la restaurant și acuma sîngele nu mai e la creier”. În prima parte, deși s-au cîntat piesele vechi ale formației, micile improvizații de moment, rîsetele dintre cîntece și nonșalanța cu care se hîrjoneau artiștii au reușit să lase impresia că nimic nu este forțat sau regizat. Nici „E război, Ioane” n-a trecut neobservată, grație „guitar battle-ului” dintre Andrieș și Sorin Romanescu, celălalt chitarist din trupă. „Dacă rîul ar fi țuică, m-aș preface în rață,/ Aș înota pînă la fund și aș bea pînă la suprafață./ Dacă ai fi bună, aș sta acasă,/ Dar ești și rea și urîtă și grasă”, sînt numai cîteva dintre multele versuri care au stîrnit rîsete generale și aplauze lungi, scurtate doar de dorința de a auzi ce „perle” se cîntă la microfon.

Dacă în prima parte, nostalgia a fost în prim-plan, în cea de-a doua parte, piesele s-au „întors în realitate”. „Acum urmează un program pentru cei care ascultă muzică clasică. Avem niște piese noi pe care vrem să le testăm în seara asta, să vedem dacă merg incluse în noul album”, a spus zîmbind în barbă Andrieș, căutînd privirile aprobatoare ale colegilor. Și a început. „Milițienii ordinea ocrotează/ Chiar și atunci cînd ne gazează” au fost cuvintele care au dat startul euforiei publicului care, pînă la sfîrșit, nu s-a mai săturat de piese și chiar a cerut și un bis. Găsindu-și inspirația pentru versuri în evenimentele de pe scena politică actuală, artistul fie le-a pus pe melodii noi, fie a preluat din cele vechi, cum s-a întîmplat în cazul piesei „Lalele”, care a căpătat versurile „Viorica, Viorica, tu ești o lalea/ Lalele într-un state paralele.” Cu o ironie subtilă au fost versificate și aventurile celor patru asasini plătiți în București, „cam proști dacă mă întrebi pe mine”, după cum comenta o doamnă către soțul ce doar a aprobat-o din cap, încercînd să nu piardă nimic din cuvintele de pe scenă.

„Acum intrăm în partea de final, ultimele piese”, s-a adresat Andrieș publicului care s-a unit într-un „nu” prelung, „ce nu? Eu am programul în față, știu cîte piese mai sînt”, a continuat el în timp ce chitaristul Sorin Romanescu își întindea capul, de lîngă el, pentru a vedea ce și, mai ales cît mai are de cîntat. Cîțiva din public se uită rapid la ceas, încercînd să ghicească ora de încheiere, însă sînt repede potoliți de nerăbdarea lor de către o femeie care părea să aibă tot timpul din lume pentru a asculta concertul pînă la capăt, chiar dacă avea un copilaș blond adormit în brațe.

de Lorel ATOMEI