Frica mușcă din tineri
1001 de măști 2 noiembrie 2015 Niciun comentariu la Frica mușcă din tineri 9Fix la miezul nopții pe ușa de la intrarea în clubul Skin năvălesc cete de monștri. Este noaptea de Halloween și fiecare s-a costumat cu ce a avut prin casă și a ieșit să se distreze. Frică, distracție, agitație și gălăgie sînt cuvintele ce descriu seara. La intrare, petrecăreții sînt întîmpinați de un vampir și de o prințesă urcați pe picioroange, care salută invitații, purtîndu-i de mînă într-o lume la care au acces o dată pe an.
O fată cu un costum improvizat dintr-un furou satinat și o șapcă marinărească pe cap dansează alături de Dracula. Aproape de ei, îmbrăcat într-o salopetă albă și cu o mască de gaze pe față un băiat se plimbă dintr-un capăt în altul al clubului, fără un scop anume. Singur la bar, fără să pară a fi deranjat de aglomerație stă un alt Dracula, bînd pahar după pahar. La fel ca ei, marea majoritate a persoanelor din club este costumată în diverse personaje înfricoșătoare. În mulțimea din fața scenei se deplasează agale vampirul pe picioroange, care îi sperie pe cei din club. Fetele țipă și se înghesuie în spatele băieților de spaimă.
Pe decorul extravagant al clubului se propagă umbrele celor din sală, mărind senzația de frică. În țurțurii de oglindă de pe tavan se reflectă luminile roșii care parcă îl colorează asemeni unui amurg de toamnă tîrzie. Sîngele parcă le zvîcnește în vene, iar decorul amplifică nivelul adrenalinei, în timp ce toată lumea dansează încercînd să ignore frica.
Din cînd în cînd vine cîte un Joker de nicăieri și fiecare arătă ca cel autentic, făcîndu-te să te întrebi dacă sub stratul gros de machiaj ascund nebunia caracteristică personajului. Fețe albe ca varul cu ochii conturați cu negru se perindă fără încetare prin fața celor prezenți. Parcă se află într-un carusel al groazei, din care nu vor să coboare. Senzația de frică în combinație cu efectele alcoolului și muzica ritmată nu pot fi ignorate. „Asta e singura noapte din an în care fetele pot ieși în pijamale pe stradă și arată bine”, țipă un pirat la prietenul lui. Cu băuturile în mînă, ei admiră fetele încorsetate care dansează ghidate de muzica electronică.
Angajații clubului își fac loc cu greu prin mulțimea de oameni, încercînd să nu le scape tăvile cu băuturi în cap. Încărcați de un machiaj sinistru, cu tricourile albe găurite și pline de pete de vopsea roșie, asemănătoare sîngelui, ei arătă ca niște strigoi. În drumul lor către bar, se împiedică de fetele care simt muzica cu ochii închiși, de parcă nu le păsa de nimeni din jurul lor. În această agitație fiecare și-a găsit locul.
Cînd s-a crăpat de ziuă, ultimii strigoi rămași în picioare, ultimele prințese afectate de alcool și pirații rămași fără sticla de rom s-au tîrît spre case, doborîți de oboseală.
Adaugă un comentariu