Dezastrele care ne înconjoară
De pe scena Iașului 7 noiembrie 2016Deși piesa „Proteine Fluorescente” nu reflectă un dialog între personaje și nici nu are
Deși piesa „Proteine Fluorescente” nu reflectă un dialog între personaje și nici nu are
Casa de cultură „Mihail Ursachi” din Iași a găzduit marți, 2 noiembrie, a 160-a întrevedere
În fiecare an, în noaptea de 31 octombrie, tot mai multe orașe se transformă în tărîmuri fermecate,
Aproape o săptămînă Iașul a fost îmbrăcat cu o haină verde, specifică Festivalului Internațional
La intrarea în Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, o mînă de oameni stau așezați în grupulețe
Programul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) a fost plin, săptămîna
„Am 62 de ani, citesc de la vîrsta de patru ani efectiv în fiecare zi, cu o lună două de armată
Vineri, 28 octombrie, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza”
Șapte filme premiate la festivalul de la Cannes au rulat, timp de două zile, pe 28 și 29 octombrie,
Începînd de anul acesta, reprezentanții Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) vor organiza,
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) a decis ca în următorii ani să
În urma ploilor din ultimele luni, unele săli de curs și holurile corpului B ale Universității
Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași (BCU), în parteneriat cu Universitatea
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI) își va premia studenții și profesorii
Studenții ieșeni petrec, în medie, 70 de ore pe lună în sălile de curs ale universităților, mulți
Încă de cînd oamenii au început să-și întoarcă privirile într-o parte și în alta și să dea
În anticamera întunecată a unui teatru e pustiu. Muzica e lentă, curge ușor și are răbdare cu
Vineri, 21 octombrie, a avut loc în Aula Universității „Gheorghe Asachi” din Iași, Dezbaterea
În perioada 26 – 30 octombrie, la Iași, va avea loc cea de-a patra ediție a Festivalului
Vineri seara, la ora la care trebuia să înceapă spectacolul „Opera în recital” era