Amintiri de pe strada ’89

„L-am urît pe Ceaușescu. Ani, oameni, disidență” este titlul volumului lansat recent de profesorul bucureștean Gabriel Andreescu. Cu această carte de relatări și me­mo­ri­a­lis­­tică, autorul încearcă să atragă atenția asupra răului ne­măr­gi­nit pe ca­re l-a provocat românilor și țării dictatura lui Nicolae Ceau­șes­cu.

Pe parcursul a zece ani, 1979-1989, prin intermediul diaristicii sau a eseului, sînt evocați oamenii întîlniți, disidenții, programele an­ti­­cea­u­șiste, eșecurile pe plan re­vo­­­luționar, aresătrile, interogatoriile, declarațiile de la Europa liberă, posibilitățile de a părăsi țara sau ajutorul acordat de către liderul sindical polonez Lech Walesa, toate încercările disi­den­ți­lor ro­mâni de a scăpa de comunism. Nu lipsesc mărturiile despre paranoia psihologică a condu­că­to­ru­lui Ro­mâniei, grandomania și do­rințele lui de fast dublate, spre sfîr­și­tul regimului, de semne in­con­­fun­dabile de senilitate.

Autorul ridică și problema cri­me­lor pe timp de pace, acele monstruozități produse în timpul re­gi­mu­lui totalitar de către oameni care nu sunt cu nimic mai prejos decît cri­minalii de război: Nicolae Cea­u­șescu și unii membri ai familiei sale, Partidul Comunist Ro­mân, mem­brii guvernului și personajele-cheie ale Securității.

Comunismul părea, înainte de 1989, o formă de subjugare a cetă­țe­nilor deveniți sclavi într-o în­chi­soa­re fără ziduri. Totul părea atît de bi­ne pus la punct, încît singura spe­ran­ță de a scăpa de comunism era moar­tea conducătorului, situație ex­primată de autor printr-o satiră: „Să nu a­puci zi­ua în care o să moară Ceaușescu!”

Bogdan FEDEREAC