Florile de ciment

Romanul de debut al lui Ian McEwan șochează încă de la primele cuvinte: „Nu mi-am omorît tatăl, deși cred că am dat și eu o mînă de ajutor în această privință. Cînd crezi că te-ai obișnuit cu șocurile cauzate de limbaj, imagini, idei sau mirosuri, mai primești o lovitură în moalele neuronilor.

A da pagină după pagină reprezintă un act de curaj și un pariu pe care puțini cititori îl duc la capăt.

Autorul analizează reacția a patru frați: Jack, Julie, Sue și Tom, a căror familie se află în pragul destămării după moartea părinților. Decesul tatălui cauzat de infarct lasă în urmă o familie nu tocmai normală: frații cei mari au relații incestuase, băiatul cel mic își dorește să devină fetiță. Acțiunea se desfășoară într-o casă veche și stranie înconjurată de ultimul proiect al tatălui, alei de ciment care trebuiau să înfrumusețeze grădina nerodnică. Mama cade și ea în curînd, răpusă de cancer. Frații nu acceptă să fie despărțiți în centre diferite de plasament, iar casa să le fie dărîmată: „Casa o să rămînă goală, oamenii or să pătrundă înăuntru și n-or să mai lase nimic.” Dorind doar să-și păstreze frații aproape, Jack reușește să împlinească și visul tatălui, acela de a înfrumuseța grădina, plantînd în ciment trupul mamei. În loc de floare, însă, în grădina de ciment încolțește frică, disperare și isterie. Cu toate acestea, numai cimentul este liantul care îi unește pe frați, aflați mereu în relații tensionante.

Dialogurile dintre frați conturează veritabile lecții despre viață, iubire și moarte. Proza autorului britanic fascinează prin acuitatea detaliilor, fiind în același timp o fișă de analiză psihologică a comportamentului adolescentin.

Bogdan FEDEREAC