Bătaie și dreptate
1001 de măști 26 octombrie 2010 Niciun comentariu la Bătaie și dreptate 0După trei ture de teren, toți participanții la cursul de autoapărare gîfîiam ca după 90 de minute pe teren la meciul Stelei cu Dinamo. Fără penalty-uri, că asta ar fi însemnat să luăm pauză. Matei e cel mai afectat; mare iubitor de dulciuri, nu și-a mai antrenat de mult mușchii. Poate doar pe cei ai feței. Rîde mult.
Cursul a început cu o atmosferă de grădiniță, chicoteli se aud din toate colțurile sălii ce seamănă cu o salată de vinete ținută prea mult în frigider. „Ia faceți voi cerc strîns, în jurul meu”, spune Florin pe un ton de Moise pe muntele Sinai. „Acum uitați-vă unii în ochii celorlalți și rîdeți”. Privirile se schimbă între ele ca la un examen la care se copie. Ioan mă privește precum un copil care a făcut o trăsnaie și eu sînt singura care știe. Începem toți a rîde cum am face-o la un show de stand-up comedy foarte reușit.
Dintr-un capăt al sălii, Elena o privește amenințător pe Diana. „Îmi iese privirea? Să mă uit mai urît?”, o întreabă aceasta ținînd deasupra bărbiei pumnii încleștați. „Privirea contează foarte mult. Învăluiți adversarul, nu-l scăpați din ochi. Dacă i-ați coborît în pămînt, sînteți o țintă sigură”, spune Florin în timp ce Vasilica șușotește ceva cu Eliza.
Poziția „semi-frontală” ne-a transformat într-un soi de luptători la Gala K1, în toată sala sîntem 25 de oameni cu pumnii îndreptați unul spre celălalt. Cu toate astea, Iulian simte că este la grădiniță, mă face atentă să fiu serioasă la jocul următor, căci îmi va testa viteza de reacție. „Trebuie să fii mai atentă și mai rapidă decît celălalt. Hai ca măcar noi să nu mai tratăm ora asta ca niște copii”, îmi spune el pe un ton serios, în timp ce în mijlocul sprîncenelor i se crease o cută. Îl aprob confuză, căci nu știu ce urmează la „caracatiță”, jocul despre care tocmai mi-a vorbit. „Unu!”, strigă antrenorul, și o văd pe Felicia zbughind-o spre mijlocul sălii, unde zace bucata de material căreia Florin îi spune „caracatiță”. Iulia se mișcă mai lent, aleargă precum o zînă ce aruncă pe cărare cu flori din coșulețul ei împletit de bunica. Felicia se întoarce victorioasă la echipa ei, a cîștigat un punct.
Nici nu îmi dau seama cînd numărul meu se aude strigat, Elena cîștigă punctul și mă întorc la grupul meu nevoită fiind să îi suport privirea mustrătoare a lui Iulian. „Ți-am spus să fii atentă!”, mă ceartă el.
După mai bine de o oră, cursul se termină. Știu acum că dacă cineva vrea să mă lovească, trebuie să îmi apăr chipul. Abia aștept cursul urmțător, cînd voi învăța să lovesc cu pumnul.
Cristina BABII
Adaugă un comentariu