Cînd cei mici au planuri

1001 de măști Niciun comentariu la Cînd cei mici au planuri 1

În Disco Ring e loc de mare pro­me­nadă. Iar dacă e vineri seara, e mai mult decît discotecă, e noaptea în ca­re îți poți alege și o parteneră sau, da­că nu, după preferință, să te bucuri în culori de muzică de la pupitrul lui Geo da Silva și al celor șase invitați ai săi. Nu sînt crai de la răsărit, că ei erau numai trei, dar au venit special de la București pentru încă o petrece­re cu lumini fosforescente, reflectate în cercurile asimetrice de pe pereții clu­bului de un roșu difuz. Iar ca me­niul să fie ca la carte, pentru lumea bună care se respectă după ultimele exa­mene date, biletul de la casă se trans­formă într-o oră de intrare gra­tis.

Brățări pierdute-n accesorii

De cum pășesc pragul Ringului, unul dintre cei doi gardieni mă fi­lea­ză pe sub ochelarii pe care îi poartă mîn­dru pe vîrful nasului. Cu o voce groasă de fumător mă întreabă dacă am carnet de student. Îi scot actele pe care le am în portofel și mă sfătuiește să-mi schimb poza de la permis, că nu-mi stă bine cu părul creț. După ce îmi așază haina în cuier, băiatul de la garderobă îmi arată patru brățări fosfo­res­cente. „Roșu este pentru indis­po­nibil, albastru pentru dis­trac­ție, ver­­de depinde de tine, iar galben că ești disponibilă în acestă seară”, îmi explică el cu o voce plictisită. După ce aleg brățara îmi aruncă un zîmbet în colțul gurii și îmi face cu ochiul.

Trec cortina din tafta nea­gră și pășesc în adevărata atmosferă a clu­bu­lui venit din Costinești. Petrecerea începută cu mare ștaif se lasă purtată de paiete strălucitoare, fustițe cu dantelă și rochițe marinărești. Iar în toiul muzicii bune nu putea să lipsească și o petrecere ca de 18 ani a unui grup ce a rezervat un întreg separeu. Dis­co­teca este a lor și nimic nu le strică cheful în plină ascensiu­ne. Dacă nu aș fi știut că Geo da Silva nu e ma­ne­list, aș fi crezut că sîntem la o nuntă. Veniți doar pentru distracție sau în căutare de noi partenere, băieții îm­bră­cați la sacou și cu teniși albi își scot brățările de „indisponibil” cînd văd cîte o fată no­uă, poate își găsesc parteneră pentru aniversarea Liviei.

Și, ca să fie nuntă, invitații speciali strecurați printre musafirii de vi­neri seara promit zece minute de shot-uri gratis pe ritmurile molove­nești ale „Fetițelor din Bucuresti”. După sorbirea dintr-o înghițitură a cadoului înaintat de Sf. Nicolae, o domnișoară curajoasă își urcă fustița-i galbenă mult prea scurtă pe unul dintre cu­bu­rile platformei de dans. Cu miș­cări unduioase din șolduri și bra­țe­le prea pline de brățări zornăitoare, îl așteap­tă pe Harap Alb-ul cu brățară galbenă să o ia de mînă.

O fi venit pentru distracție, dar escapada își mai poate devia scopul. După urletele ca pe cîmpul de luptă, Geo da Silva cere mai multă gălăgie, dar huiduielile întîrzie. Cuplurile re­cent formate sub ochii lui au părăsit de mult lo­ca­lul. Mult prea plictisită de atmosfera unui majorat, mă în­drept spre garderobă. Băiatul care mai devreme mi-a pus brățara la în­cheietura mîinii îmi întinde haina și mă întreabă ce planuri am pentru res­tul serii. Ridic brațul și îi dau de în­țe­les mesajul. Acum depinde doar de el.

Iustina AMBRONO

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top