Cursa tocilarilor
1001 de măști 19 octombrie 2012„Cît de greu poate fi?” ne amăgim în timp ce alergăm domol de pe o parte a stadionului către
„Cît de greu poate fi?” ne amăgim în timp ce alergăm domol de pe o parte a stadionului către
Încălțat cu tenișii mei noi, „made în China”, cumpărați special pentru cros și deocheați
Nu sînt mai mult de zece grade afară, dar n-aș zice dacă ar fi să mă iau după copiii și adolescenții
Mai puțin de 50% din absolvenții de liceu din 2011 au promovat Bacalaureatul. Cei mai cîrcotași spun
În casă, o imprimantă atît de mare, încît pentru o secundă am senzația c-am nimerit la
Cuvintele „absolut nedetectabile și care nu se pot bruia”, pentru un elev care este în ultimul
Deschiderea Complexului „Palas” era așteptată de ieșeni încă de la sfîrșitul lunii aprilie.
Sîmbătă seara, inima îmbătrînită a Iașului s-a mutat mai la vale decît de obicei. A făcut
Baloanele colorate pe care le flutură gălăgioși cei mici anunță de departe că, aici,
Oamenii care par că se pierd în Grădina Publică coborînd zecile de scări sînt asemenea unor pete
Dacă unii părinți și-au răsfățat copiii de 1 iunie la un fast-food cu nume de fermier și
Că au început alegerile se simte și mai ales se vede în fiecare colț de oraș și sat.
În Lunca Cetățuii se poartă roșu, fără ca oamenii să vadă asta. Pe fustele crețe ale
Ni s-a umplut, de Înălțarea Domnului, Piața Unirii de suflete-ngrămădite și aprinse. Și
„Eu votez cu Dan Diaconescu. O să ne dea bani. 80 de mii de euro pentru fiecare și o să închidă
Săptămîna Națională a Voluntariatului a fost prilej pentru noi să facem o mînă
E dimineață, iar în grădina din fața Căminului de Pensionari „Sf. Parascheva”, cîțiva
Ideea de voluntariat a fost de la început pentru mine asemenea unui blind-date și abia după ce cobor
La cea de-a patra ediție a Euroinvent, o mînă de oameni de știință și-au strîns creațiile
În filme savanții nebuni sînt cei care creau dispozitive malefice pentru cucerirea lumii însă în