Drepți în fața leilor de mare
1001 de măști 16 mai 2012Am avut sentimentul că locul unde am găsit cele mai noi invenții de anul acesta a fost prea mic
Am avut sentimentul că locul unde am găsit cele mai noi invenții de anul acesta a fost prea mic
Adunați în holul de maraton al Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Sala Pașilor Pierduți,
Nu sîntem neapărat amatori de senzații tari și nici profesioniști în ale trasului cu arcul, însă
Nici un munte nu ni s-a părut mai înalt decît acoperișul Casei de Cultură a Studenților. Stîncile
Niciodată nu am nimerit într-un tramvai beat de atîta veselie. Cînd l-am văzut la colțul Colegiului
În spațiul verde dintre Rectoratul Politehnicii și Facultatea de Chimie o mică suprafață
Am intrat curajoși în grupuri pe care înainte doar le urmăream cu o ridicătură de sprînceană.
După ce urc pe scările grupate în formă de cerc la fel ca cele dintr-un submarin, ajung în sfîrșit
Singurele criterii pe care trebuie să le îndeplinești ca să fii acceptat în grupul lor sînt
Dacă erai ascultător de muzică rock prin anii ’90, fie erai invitat la o gură de Săniuța
Preț de un weekend, la mănăstirea Golia, pe lîngă slujbele obișnuite, s-a făcut loc gospodinelor
Cum nu am dat de mult pe la biserică, îmi revanșa mergînd la tîrgul de produse culinare
Primul stand din Tîrgu’ Cucu la care mă îndrept este cel al doamnei Doina din Ciurbești. De aici
Corturile de un albastru țipător înscriu un semicerc. Parcarea mănăstirii Golia găzduiește
Mă uit pe geamul tramvaiului cu speranța că aș putea surprinde imaginea unui tîrg în spirit medieaval,
Ne-am petrecut după amiaza de joi într-un atelier care ne-a pus la încercare creativitatea și cunoștințele
Nici nu mă gîndeam că îmi voi găsi vreodată o lampă care să se asorteze mobilierului meu
Scheletul În fața mea stă un morman de lucruri fără nici o aparentă legătură: hîrtie
Treptele de pe care se observă urme de pași sînt pline de rumeguș, iar sunetul care vine de
Aș fi mers mai încet spre The Rock, ca să-mi imaginez ce fel de lampă să construiesc, dar ploaia