O cursă de-un pesimism moderat
1001 de măști 12 mai 2011În tura de noapte, tariful e cel care decide în locul meu. Nu fața taximetristului, nici marca
În tura de noapte, tariful e cel care decide în locul meu. Nu fața taximetristului, nici marca
În jur de ora 15.00, la început de săptămînă, nu e prea multă lume nici înăuntrul mall-ului,
Pentru că am tot fost acuzați că dăm în mintea copiilor cu subiectele, săptămîna asta am ales
De-i frig, de plouă, de bate vîntul, cele două băbuțe vin în fiecare zi în fața blocului din
„Voi aici vorbiți pe intelectualicește, e prea complicat pentru mine, eu nu mai stau cu voi”,
„Cin’te-a învățat, băi, să joci table? Păi da’ na, eu nu port ochelari ca dumneata”,
Dacă unii își pregătesc dosarul de plecat la anul cu Erasmus, iar alții se antrenează pentru interviul
„Ce cauți tu aici, ești popă și te pricepi la Red Point?”. Cînd Radu, de la Teologie, s-a
Dacă nu ați văzut cum decurge o întîlnire a alcoolicilor anonimi, ați fi putut veni aici
Iau un prieten de la Automatică și Calculatoare cu mine, ca să nu mă simt chiar nelalocul meu
Am fost incognito peste tot, la firme care organizează nunți și botezuri, la weed shop-uri sau chiar
Stop. Din seara aceasta, nu mă mai plîng de dureri de coloană. Pun mîna pe telefon, o sun pe tanti
După ce pierd de fiecare dată la partida nocturnă de șeptică cu fetele din cămin, îmi
Ștefan Mihai avea de toate acasă: animale, acareturi, bani și utilaje, îi mai lipsea o soție.
Mereu mi-a fost teamă să merg la spovedanie. Și asta mai mult pentru că nu mă încîntă ideea
E singurul eveniment al anului în care teroriștii se înțeleg cu soldații, hoții nu fug de polițiști
Astăzi, carnea de mistreț este prea uscată. Nici clovnii ăștia nu mă mai amuză, îi trimit
Să fii de cinci ani, să porți un costum de prințesă, cu o mască aurie și să mergi la un bal mascat.
E greu să fii Omul Peșterii la balul mascat. Înconjurat de atîtea zîne, prințese din păduri
E timpul pentru o poveste. În seara asta ne strecurăm în pagini de basm și închidem cărțile în