Măiestria vine cu ursul
1001 de chipuri 17 mai 2011În cortul regelui hamei din fața Universității „Petre Andrei”, 12 studenți de la universitățile
În cortul regelui hamei din fața Universității „Petre Andrei”, 12 studenți de la universitățile
Cavaleri și domnițe își încrucișează mîinile și se prind într-un dans în stil medieval.
Cortul tapetat cu urși aurii gigantici din fața Universității „Petre Andrei” pesemne că a
Undeva între Fălticeni și Suceava, de-o parte și de cealaltă a drumului, în localitatea Cumpărătura,
La Cumpărătura, peisajul e pestriț. În fața tîrgului, pe stînga cum mergi spre Suceava, pe bancheta
„Să vă spun, nu știu nimic despre mașini, nu am carnet, dar am niște bani și aș vrea să-mi
Orice pasionat de călătorii m-ar înțelege cînd spun că de mult îmi doresc să fac un tur al
Încă de la intrare mă uit după mașini cît mai scumpe. Observ un pur sînge, un Mustang GT 350
În jurul celor care pictează s-a născut o legendă încă de pe vremea primilor iconari. Se spune
Că a fost cîndva o mare cît pot ochii cuprinde pe meleagurile astea acolo, asta au descoperit românii
Par mai cuminți, așa, aranjați, fiecare la masa lui, în spatele unor afișe pe care unii nici nu
Cînd se însoară, bărbații își pun bocceaua-n magazie, iar drumurile nu duc mai departe de casa
Nea Viorel are privirea ascuțită la fel ca uneltele pe care le folosește, mustăciora subțire,
Apare în vesta gri cu buzunare și cămașa bleu cu guler scrobit, își așază pălăria neagră
Așezat pe o pernă colorată, cu picioarele întinse și cu un capac de nuiele în mînă, Vasile
Îi știm și îi iubim, ne întîmpină cu cîte o cafea la pahar de plastic în față la Sofany și
Dacă e Kiss FM sau Radio 21, tac din gură, cu Guerilla nu am prins pe nimeni, iar pe Magic FM mai vorbim
În cercurile taximetriștilor, Mihai e copt, dar e încă tînăr. Îți dai seama și după Loganul
În tura de noapte, tariful e cel care decide în locul meu. Nu fața taximetristului, nici marca
În jur de ora 15.00, la început de săptămînă, nu e prea multă lume nici înăuntrul mall-ului,