Drumul spre Katyn, un Iad cu sfinți de ceară
Povești fără timbru 27 aprilie 2010După 70 de ani, polonezii din România aprind lumânări de două ori. O dată pentru cei 22.000 de
După 70 de ani, polonezii din România aprind lumânări de două ori. O dată pentru cei 22.000 de
Ilie ar fi „mai fericit într-o baracă de lut cu paie”, decît la bloc. N-ar vrea nici în ruptul
Doar unii îi pot vedea. Pe înserat, cînd ies la o plimbare printre planete și sateliți, dau nas
„Totul a început cînd aveam vreo 11 ani, iar într-o noapte m-am trezit simțind o prezență ciudată
„Cine ne dă nouă dreptul de a ne simți ființele atotștiutoare din Univers?”, mă întreabă
Toma Marinescu este cunoscut, pentru cei peste 500 de raelieni din lista lui de Messenger, ca preotul
De cînd a avut loc ultimul atac ezoteric al civilizațiilor vulturiene, profesorul Leonida Bucium nu
Pentru că programul de apă caldă din cămin ne ia uneori prin surprindere, am hotărît ca, în schimbul
Cum pentru jumătate de masaj de relaxare cu crema clientului trebuie să dau 20 de lei și sa ma programez,
„Ați mai fost vreodată?”, mă întreabă doamna în halat vernil de la intrare, văzînd că nu
Unde-și poate ascunde un jurnalist carnetul de notițe atunci cînd merge sub acoperire la Baia Publică
Vasile a trecut prin două închisori. De una a scăpat abia acum trei ani, dar în cealaltă încă
Ei sînt un altfel de creatori. Își iau pensonul în mînă, își spun rugăciunea în gînd și transformă
Au plecat prin lume de nevoie, pentru bani și faimă. Își caută locul prin colțurile țării, pe
„Stai așa și te dai peste cap și te prinzi cu mîinile de funii și hopa! Ai făcut o tumbă în
Cu ochii mari ca ai unui copil, Buleandră mă salută și-mi amintește ca nu ne-am mai văzut demult.
„Eu sînt călător permanent cu plată întreagă a biletelor”, așa se recomandă Iorgu Iordan,
Tîrgul de sîmbătă din Panciu are „tradiția” tenișilor contrafăcuți. Tarabele așezate pe
Dacă nu merge clientul la magazin, vine produsul la el. De la bilete la bal și produse cosmetice, pînă
Să vinzi gogoși studenților e lucru mai greu decît să vinzi castraveți grădinarului, xhiar dacă