Ard la minus două grade

„De cînd eram mică, mama mea mi-a zis că are o fată pe care dacă o pui să vîndă nisip în deșert și ghețari es­chi­moșilor face pe dracu în patru și tot reușeste ”, îmi zice doamna, pu­țin trecută de 50 de ani lîngă care aleg să mă lipesc în timp ce mer­gem spre Piața Unirii. În zece mi­nu­te a reu­șit să împartă 16 pliante din 25, iar toți oamenii cu care a vorbit pî­nă acum „au părut sincer încîn­tați”, îmi șop­teș­te femeia. Deși e sfîrșitul campaniei electorale în care o sus­ți­ne pe Camelia Bogdănici, candidată la Colegiul numărul 8 din par­tea Aso­ciației România Dreaptă (ARD), nu pare obosită sau plictisită și e mai sprintenă decît toți tinerii susți­nă­tori la un loc, care vin în urma ei agale, împărțind materiale electorale cu mîi­nile roșii de frig.

Oprește fiecare om și atunci cînd îi înmînează materia­lul atașează și un zîmbet cu care îi a­tra­ge mai aproape de candidat în timp ce le strînge mîna sau îi curprinde de du­pă umeri. „Uitați, aceasta este candida­­ta care vrea să vă reprezinte.”

Doamna Bogdănici e la fel de zîmbitoare și se prezintă tuturor ca fiind „ieșeancă sută la sută, care vă vrea binele și mai ales, vă vreau mai sănătoși”. Oamenii o cunosc din ve­dere sau o strigă de departe „pe doam­na doctor de la spitalul Spiridon” și vin mai aproape să îi confirme că o vor vota duminică. La Fundație, zgo­motul utilajelor acoperă discuțiile ca­re se încropesc în fugă între tre­că­tori, iar un muncitor văzînd tinerii îmbrăcați cu veste pe care scrie nu­me­le candidatului se apropie și își um­ple brațele de pixuri, brichete și eșar­fe. De jos se ridică un altul care dă din mînă a nepăsare atunci cînd vede că grupul de susținători se în­dreap­tă spre o bătrînică pe care aceștia o să­ru­tă protector pe obraz. „Pe noi nu ne pupă nimeni Vasile, vezi?”, spune în timp ce revine la locul său, pe bor­dură.

Ne oprim pentru cîteva clipe cînd, dintr-o mașină albă, coboară sprinten zeci de baloane albastre pe care bă­ie­ții și fetele care urmează să le distribuie pe stradă nu contenesc să le adune. Sînt „pentru tineri și copii”, după cum zice doamna doctor adă­u­gînd că în fiecare zi baloanele au avut cel mai mare succes. De pe geamul unei bănci de pe strada Păcurari ne privește un bărbat care deschide ușa și întreabă ce partid reprezentăm. „Bi­ne, cu ARD-ul votez, dați-mi vreo do­uă pentru fiică-mea”, după care revine la birou așezîndu-le atent să nu se spargă.

Domnul care o însoțește pe can­didata Camelia Bogdănici ne spu­ne că „puțini candidați au ales să mear­gă la pas prin oraș, să cunoască lu­mea”, iar pe lîngă noi trece unul din­tre adversari care privește superior de pe geamul mașinii întreaga acțiu­ne. Tinerii din ARD dau mîna cu cei­lalți care împart materiale electorale și fac schimb amuzați de si­tu­ația pe care o văd ca fiind „simplu troc”. Pentru că se face tot mai frig, domnul care stă mereu lîngă doamna doctor ne oprește o clipă și, în timp ce își freacă mîinile, ne spune că „e normal să facem campanie, dar de fapt asta e și realitatea despre candidata noastră, chiar merită.”

Mădălina OLARIU