Balet la pian

Delia Ligotchi mijește ochii spre mama sa, Mihaela, iar între gurile de tort cu ciocolată se mai încurcă în enumerația de „domni și doam­ne”, pe care i-a avut ca profesori. „E ta­re zgubilitică”, își aruncă Mihaela mîi­nile în aer, parcă pentru a-și imita fi­i­ca, „mereu trebuie să-i găsim ce­va nou de făcut”. De la trei ani, fetița a avut o înclinație spre „activitățile în plus” și nu spre cele impuse de gră­­diniță, iar acum de școală, unde este în clasa I. La orele de pian, can­to, dan­suri moderne și teatru, De­lia mer­ge conștiincioasă, dar pe cele de dans de societate și balet a trebuit să le șteargă cu radiera de pe lis­tă „fiindcă o cam aglomerau”.

Părinții au fost grijulii și cînd au ales școala, „una cu program diferit decît altele”, pe care să o urmeze și care să aibă un after-school la care micuța să-și facă temele și să „ofe­re mai mult decît orele de română și matematică”. Așa că, în după amie­zile de miercuri, joi și vineri, cînd is­prăvește cu adunările și pune sti­loul în ghiozdan, Delia se deghi­zea­ză în Albă ca Zăpada sau face „frămîntări de limbă” pentru a nu ră­mîne în urmă față de ceilalți co­legi.

Ora de responsabilitate

„E cam greu cu trezitul la sfîr­șitul săptămînii, cînd are ore la Pa­latul Copiilor”, scrutează gînditor Mihaela claia de păr blond-miere a fetiței care se afundă în canapea sau se mai ridică pentru a recita cîte o poezie. Iar cînd își reia scena cu mîn­catul tortului și scapă farfuriuța din plastic, privirile mamei și ale tată­lui se ațintesc asupra ei, însă nu o cear­tă. „Înainte de toate sîntem prie­teni, nu-i așa?”, o întreabă mama, dar în ochii copilei care a ridicat „farfuria zburătoare” încă se citește că ar aștepta măcar o mică muștru­lu­ia­lă. Cum aceasta întîrzie, se grăbește singură să adauge că „limita care nu se trece e cea a bunului simț” și se încruntă puțin, spre amuzamentul părinților.

„Niciodată nu am obligat-o să facă ceea ce nu-i place”, își mă­soa­ră Mihaela, asemenea unei profesoa­re de muzică, timpii și mișcările din glas. „Pactul” pe care micuța l-a fă­cut cu părinții a fost să nu renunțe la ore doar pentru că se plictisește sau i se pare greu, ci atunci „cînd nu-i mai place, iar noi n-o putem du­ce cu forța”. Mama apreciază că îna­in­tea educației primite acasă și la școa­lă, cea care contează cu a­de­vă­rat e „baza pe care ea singură și-o clă­dește, ca persoană”. În spatele ore­lor de teatru și pian stau de fapt alți fac­tori, nu doar cel de „ocupare a timpului”. Astfel încît, „un copil va învăța să se educe singur, să aibă răbdare și să-și ducă sarcinile la bun sfîrșit”, iar Mihaela socotește despre copiii care nu-și pot înfrîna manifestările în public că „nu sînt iubiți suficient”. Asta i-a și determinat pe cei doi părinți să pună ba­ze­le unui after-school propriu, pe care urmează să-l inaugureze la în­ce­putul anului viitor.

După ce termină de recitat încă o serie de poezii, „pe care le spu­nem în fiecare seară în loc de rugă­ciuni”, și pe care le va interpreta la serba­rea de Crăciun, Delia își dă seama că i-a scris prea devreme scri­soa­rea Moșului. Îmbufnată și cu gîndul la cățelul pe care și-l dorește, Deliei i se reamintește „trebuie să arăți că ești responsabilă”.

Mădălina MORARU