Copila care predă ecuația vieții
Povești fără timbru 30 mai 2012 Niciun comentariu la Copila care predă ecuația vieții 4Degetele subțiri și lungi îi tremurau ca în fața sentinței de judecată, ținînd foaia pe care abia își schițase cîteva idei. Fetița brunetă și firavă participa pentru prima dată la o dezbatere, iar ochii mari îi sclipeau parcă mai intens cînd arbitrul i-a dat cîștig de cauză echipei ei, în joc. Era atunci, la începutul clasei a noua, cu un pas mai aproape de avocata care se ocupase de divorțul părinților ei și pe care o privea ca model: „era și deșteaptă și elegantă femeia aceea, și cochetă și foarte informată, iar eu de atunci îmi doresc să fac Dreptul”, îmi spune Silvia fără să-și stăpînească un zîmbet sincer.
Fata era în clasa a treia cînd părinții ei au divorțat, iar ea și sora ei cu patru ani mai mică au fost încredințate mamei. Tot cartierul știa de tatăl lor, din pricina scandalurilor de după fiecare băută, iar „mama lucra și cîte două schimburi ca să ne poată crește și să nu ne lipsească nimic.” Ea se găsea la fiecare sfîrșit de an tot cu diploma cu premiul I în mîini. „Atunci învățam ca să pot să-i aduc mamei o satisfacție, cît de mică”, își amintește bucuroasă Silvia. Înainte de a intra în clasa a șaptea, mama lor a plecat în Italia peste vară, iar în septembrie s-a întors cu bani de rechizite și haine noi pentru fetele care rămăseseră peste vară la bunici. Abia ajunsă acasă, tatăl i-a spus că dacă nu renunța la fete, dîndu-le la orfelinat, el nu mai era dispus să le ofere un acoperiș. „Îmi amintesc că am dormit apoi cîteva zile prin vecini, iar într-o zi mama a plecat la fratele ei, care ne mai ajuta din cînd în cînd. A murit în accident de mașină, pe drum, mama mea,” îmi spune fetița cu glasul omului care și-a acceptat soarta.
Un unchi al fetelor a fost atunci impresionat de situația lor și le-a luat în grija sa, cu ajutor din partea bunicii de pe tată, pentru ca, doar cîteva luni mai tîrziu, fetele să se mute chiar la bunica. „Avea probleme de sănătate, iar în ultimii ani a fost imobilizată la pat. Acum trei luni de zile, a murit și ea”, lăsînd-o pe Silvia să țină de una singură o gospodărie unde își crește, ca o mamă adevărată, surioara de 13 ani.
De la matematică la Drept
Silvia este acum în clasa a XI-a la profilul de științe ale naturii al Colegiului Tehnic „Ion Borcea” din Buhuși. Anul acesta, este șefa clasei și matematica este materia ei preferată, pe care o privește „ca un joc pe care nu îl termini niciodată”. Uneori, rămîne după ore și le dă meditații colegilor care nu se descurcă la fel de bine. „Matematica nu este ușoară pentru toți, iar eu îi ajut pentru că știu ce înseamnă să nu îți permiți meditații și să nu aibă cine te ajuta, iar eu oricum învăț pentru că altfel nu am nici un viitor”, îmi explică sincer și senin.
Astăzi nu mai ține nici o foaie între degetele care se învîrt în gesturi calculate la competițiile de dezbateri, unde anul trecut a fost campioană națională la categoria începători. „După ce a murit mama, eram foarte complexată, din foarte multe puncte de vedere. Chiar dacă aveam dreptate, preferam să tac din gură ca să nu fac părere proastă”, spune fata aproape șoptit.
Așteaptă cu nerăbdare ziua în care va păși treptele Universității „Alexandru Ioan Cuza” pentru a își susține examenul de admitere la Drept, chiar dacă pînă atunci principala ei grijă nu sînt nici colegii, nici visele, ci surioara a cărei mamă a devenit fără voie.
Livia RUSU
Adaugă un comentariu