Focul hippie din Muzeul Zemstvei
Povești fără timbru, Subiectele săptămînii 30 martie 2015 Niciun comentariu la Focul hippie din Muzeul Zemstvei 94Sub influența muzicii hipnotice a teatrului „Satori”, ghidînd marionetele prin teatrul „Der Golem”, în lumina jocului flăcărilor, a plăsmuirii vaselor din ceramică, înconjurată de poezie, muzică și cîntec, organizația nonguvernamentală ART-Labyrinth din Basarabia încearcă să aducă un aer proaspăt în cultura moldovenească. Sub măștile de porțelan, micul teatru pe care l-a înființat organizația, a început de la zero. Membrii acesteia au trăit fără apă și electricitate, nu aveau podea și înghețau de frig, însă tot ei sînt cei care, dintre toate localurile din Chișinău, propun cea mai variată gamă de ceai din cele mai frumoase tradiții ale Orientului și Occidentului.
Cu un alb șters de ploaie, pe un albastru senin sînt pictate cuvîntele Muzeul Zemstvei, o clădire sobră cu un nivel, lipsită de culoare în afara numelui. Construcția reprezintă partea de jos a aşa-numitului cartier-muzeu, unic pentru Chişinău, fiindcă acesta este singurul care s-a păstrat în forma inițială de mai bine de o sută de ani, fiind locul în care timp de un veac nu s-a demolat și nu s-a construit nimic. Aparent, muzeul pare să fie uitat de lume, fiind așezat pe o stradă îngustă din centrul capitalei, însă găzduiește zilnic focul, muzica, teatrul, dansul, arta confecționării și zeci de perechi de ochi curioși.
Ușa de la intrare scîrțîie, timpul i-a oferit un colorit specific, o muzică ce întîmpină toți oaspeții ce-i trec pragul. Pe holuri domină un aer rece, geamurile înalte sînt înfipte în pereții decojiți și holul pare că așteaptă mereu, de după uși, o licărire de lumină. M-am rătăcit printre zecile de uși ce se deschid cu propria muzică, ghidată de glasurile copiilor zgomotoși. Am intrat într-o odaie tapetată cu un verde deschis cu ornament abstract. Pe pereți atîrnă tablouri de diferite mărimi, unele au rame, altele își prezintă frumusețea pînzei bine lucrate. Cîteva fotolii învelite în galben, scaune cioplite din lemn și o sobă sînt în mijlocul camerei, iar sub acoperișul întregii clădiri se găzduiește un nou curent pentru Basarabia, curentul hippie.
Ideea acestei organizații a apărut cu cîțiva ani în urmă. „Am deschis primul și unul dintre cele mai mari festivaluri sub cerul liber «Open Air» care nu găzduia muzica rock, populară pe acele timpuri, ci etno. Am prezentat publicului larg curentul hippie, care pînă în momentul de față nu exista”, povestește Sergiu, Serdar după cum îl numesc prietenii, unul dintre fondatorii organizației ART- Labyrinth. Un grup de muzicanți care călătoreau prin diferite țări a încercat să aducă un iz din acesta și în Republica Moldova. „Am început să confecționăm împreună cu prietenul meu, Sașa, tobe. Ne-am învățat singuri să cîntăm la ele și am format o grupă care cînta muzică «șamanică», dacă o pot numi așa”, îmi povestește tînărul cu părul castaniu pînă la umăr. Privește spre un colț plin de instrumente muzicale, printre care și zecile de tobe ce își așteaptă mîinile agere care le vor face să vibreze. Praful nu a reușit să le acopere, însă unele par a fi uitate.
Culorile unui festival hippie
De la acordurile etno pînă la cele arhaice, experimentale sau „non-aggressive”, cavalerii medievali își ridică săbiile împotriva inamicului pe un cîmp din zonele pitorești ale Moldovei. Îmbrăcați în armură de fier, cămăși de zale, cu coifuri pe cap, apărîndu-se cu scuturi, soldații din Evul Mediu prezintă o scenă din trecutul istoric al Europei. De la coifuri confecționate din plăcuțe de os cusute pe un suport textil sau din piele, mergem cu pași grăbiți la armuri de solzi, trecem prin epoca bronzului și ajungem la armura de zale, mult mai mobilă și mai ușoară decît precedentele versiuni. Festivalul ne conduce de la epoca medievală la cea antică. Adam și Eva complet dezgoliți, pictați cu flori și frunze, umblă fără jenă printre spectatorii show-ului de vară. Cînd soarele apune se aprinde focul, iar acel joc periculos cu flăcări prezintă o altă poveste. Păpușile ghidate de om, zmeul zburător, corturile șamanilor, indieni îmbrăcați în piele de animale, acrobați și oameni ce pășesc pe rug fără a simți durerea, toate acestea au fost prezente la festivalul „Open Air” care are loc anual și care reprezintă acel punct de pornire care a dat viață organizației ART-Labyrinth.
Un început, o istorie
După festivalul ce a găzduit peste 500 de oameni, tinerii hippie au hotărît să se stabilească definitiv, să aibă propriul atelier, un culcuș și un loc unde să adune admiratorii culturii și muzicii „șamanice”. „Treptat, sfera în care activăm s-a lărgit, iar în afară de cercurile muzicale a apărut clubul de film și clubul de ceramică”, spune pe sub mustață Serdar, iar ochii par să îmi zîmbească de după sticla ochelarilor. Lîngă tînăr, pe perete, atîrnă trei rafturi. Pe unul dintre ele se văd cănile din ceramică confecționate manual. Fiecare are poveste sa, lutul din care sînt croite are diverse forme, unele mai drepte, altele puțin turtite sau puțin mai pătrate. Mai sus, pe un alt raft, stau aliniate niște vase de sticlă pline cu frunze de ceai, un ceai deosebit, cu diferite arome, care reprezintă o carte de vizită a localului.
„Muzeul Zemstvei” este, de fapt, al treilea local care a găzduit organizația. Înainte, aceștia au stat într-un fost cinematograf sovietic din parcul Valea Trandafirilor. „Inițial am întîlnit mai multe probleme, nu aveam apă, canalizare și lumină. Am rezistat doar un an și ne-am mutat într-un loc din parcul Valea Morilor. Plăteam mai puțin chiria, dar nu eram scutiți de incomodități, luam apă de la izvor și, de asemenea, nu aveam canalizare”. Tînărul mă privește cînd pe mine, cînd soba sau cei doi prieteni care stau lîngă noi. În spate, copiii invitați la un eveniment dedicat lor fac gălăgie. Cîțiva ani mai tîrziu, întîmplător, au dat peste muzeul unde acum se află. „Un cunoscut de-al nostru organiza aici o expoziție și ne-a întrebat dacă ne convine locul”, spune Sergiu privind în jur de sub ochelari. Cînd s-au mutat în „Muzeul Zemstvei” au constatat că în afară de pereții groși și tavanul înalt nu aveau podea sub picioare. Totul era putred și vechi, iar tinerii cu mîinile lor au readus la viață construcția sovietică. Scîndură cu scîndură au putut păși în noua locuință. Au tras apă, au curățat canalizarea. Acum pereții sînt traversați de sîrme și cabluri. Cînd au intrat nu era electricitate, iar acum ard multe luminițe. În centrul camerei stă o sobă pe care au construit-o singuri. „Am cutreierat multe poduri pentru a strînge cărămida”. Copiii aleargă și se aude cum podeaua scîrțîie, nu mai are găuri și este acoperită cu covoare mici donate sau cumpărate de la second-hand-uri.
Locul a fost adus la forma de astăzi într-un an de zile, iar organizația ART-Labyrinth stă în el pentru al patrulea an la rînd. „Nu ne mai ciocnim cu lipsă de oaspeți, ne aflăm în centrul capitalei, un loc unde se pot aduna oameni din diferite regiuni ale orașului”, îmi spune Serdar. Tînărul povestește cu entuziasm că pe lîngă trupele și formațiile care vin din Italia, Franța, România și alte orașe din Basarabia, ART-Labyrinth organizează workshop-uri, clubul de anime, clubul iubitorilor de filme sau desene animate, cursuri de ceramică, lecții de tobe, școala focului, cercul de teatru și diverse expoziții. Gălăgia a cuprins toată sala, copiii aleargă, se joacă, se împing „e un proiect nou, serile sînt destinate copiilor, iar uneori le organizăm și lecțiile de yoga. Cu toții am crescut și acum avem copii. Am rămas în suflet hippie și trebuie să acceptăm o altă realitate, unde nu mai sîntem singuri, dar alături de pici. Posibil că tînăra generație care crește sub muzica tobelor va fi altfel decît cea crescută cu mall-uri pentru copii”, glumește acesta.
De asemenea, organizatorii planifică să dezvolte Street Art, o direcție puțin cunoscută pentru cei din Chișinău. „Vom prezenta sculpturi și graffiti. Va domina ideea libertății și a anarhiei. Fiecare individ dorește să evadeze din sistemul actual care de pe băncile școlare ne impune anumite restricții. Ideea de contra Babilon și libertatea creației trebuie să fie mai presus”. Îi zîmbesc și mă uit la picii ce aleargă de colo-colo, nu au pletele lungi sau bretoane stufoase cum era în vogă pe timpurile adolescenței mele, dar sînt interesați de tobe, sorb ceaiul din cănile de lut și desenează. Au părinți care nu pot uita de cultura misterioasă și de muzica „șamanică”, părinți ce văd își retrăiesc tinerețea prin ei.
Adaugă un comentariu