Patru ani în schimbul unei hîrtii

Încă de la ora deschiderii, la sec­ții­le din Târgu Frumos au venit laolal­tă, buluc, familii și prieteni pentru a îndesa ștampila pe buletinul de vo­tare. Printre primii sosiți se numără domnii Ionel și Victor.

Ambii au a­juns la o vîrstă la care promisiunile pri­marilor li se par niște versuri spuse într-o buclă, dar fețele acoperite de un zîmbet larg le arată că poate de a­ceas­tă dată au făcut alegerea cea bu­nă. „Cu toții așteptăm schimbări. Dar aici în Tîrgu Frumos ne trebuie o or­ga­nizare mai decentă și niște locuri de mun­că”, îmi spune privind cu ochi pie­­ziși la carnețel domnul Victor. „Da, de cînd fostu’ primar a desființat în­căl­țămintea, a făcut și el un drum și cî­teva gropi, atît”, îl completează ra­pid, cu jumătate de gură, domnul Ionel.

La școală se notează cu ștampila

Prin oraș domnește o liniște care îi miră și pe unii dintre locatari. „Mă așteptam să mai umble cineva cu un «Hai PSD» sau ceva, dar e tăcut”, îmi zice cu un glas puțin răgușit E­le­na. Ea lucrează la pizzeria aflată lîngă o stație de votare și de dimineață se plim­bă de la masă la masă fără în­ce­tare. „Se adună tineri, bătrîni, oa­meni cu fa­milia, mulți după ce ies de la școală, vin aici la o cafea și o ți­ga­ră”, îmi zi­ce fata grăbită să ia comanda unui cu­plu care tocmai ajunsese.

„Pacea” de după votare este însă dis­trusă de un strigăt puternic care vi­ne de la una din secții. Un domn mai că­runțel, dar cu mult aer în piept în­ce­pe să țipe la un grup de oameni. „N-am făcut nimic eu, îți jur. Doar și eu fac parte din consiliu, cum să fac așa ceva?”. Indiferent de problema sa, ni­meni nu încearcă să-l calmeze, nici mă­car ofițerul pus să păstreze or­dinea în timpul alegerilor.

Deși pe unii ziua votului i-a prins cu ceva nervi, tinerii care țin pentru pri­ma oară buletinul de votare în mî­nă nu par a fi deloc emoționați de o a­semenea responsabilitate. „Eu vo­­tez cu omul de care are nevoie ta­tăl meu, la consiliile județene nici nu m-au interesat, i-am ștampilat pe toți”, îmi zice un tî­năr, cu un rînjet pî­nă la urechi. Fetele în­să votează de frică, iar una din ele îmi mărturisește, aparte că „am auzit că se plătește cu în­chi­soa­re dacă nu mergi să votezi”.

Pînă la amiază, holurile școlii în­cep să fie bîntuite de alegători gră­biți, iar frustrarea acestora se au­de și de afară. Unii mai mor­mă­ie ce­va, alții țin supărările pentru ei, doar un domn, puțin necăjit, iese gră­bit pe poarta in­cin­tei. „Bătaie de joc! să stau ju­mă­ta­te de oră ca să votez un bambilic?!”

Paul ANDRICI