Strîngeri de mîini cărunte

Mergeți pînă la club, domnule Iacoban?”, la care candidatul răs­pun­de un scurt „Da” și cei doi o pornesc agale de la sediul din Tătărași. În­so­ți­torul este un bătrînel de prin zonă, care a venit să-și facă și el cunoscute ofurile, iar Sorin Iacoban, preten­den­tul din partea USL la Colegiul nu­mă­rul 10 din Iași, este persoana la care a apelat să le asculte. Cei doi încear­că să-și continue discuția, dar pe drum sînt opriți de fel de fel de oameni de prin zonă, unii doar ca să-l încurajeze pe demnitar, alții să mai strecoare și o glumă. „Să vedeți domnule Iacoban, iar a rămas blocată!”, îi zice dînd din umeri o femeie îmbrăcată cu o vestă roșie și cei doi izbucnesc în rîs.

Ajungem în dreptul unui grup de pensionari a căror glasuri ascuțite se aud tocmai din celălalt capăt al stră­zii. „Ce s-a întîmplat, de ce sînteți așa necăjită, doamnă?”, o întreabă candidatul pe o altă bătrînă care, văzîndu-l, n-a mai spus nici pîs. Se uită puțin la el, apoi deschide robinetul de vaie­te. „Să vedeți domnule, am fost la club, dar unul de acolo ne-a alungat, zi­cînd că am venit prea devreme”, fiind sus­ținută din spate de un cor de „da ce e asta” de către ceilalți pensionari. Can­didatul scoate mîna din buzunar și o îndreaptă ușor spre femeie, încercînd să liniștească spiritele aprinse. „Re­zolv eu doamnă. Și dumneavoastră ați ve­nit puțin cam devreme, la două e des­chi­derea.”

Clubul cu rummy si table

Clădirea de un roz strident, am­pla­sată lîngă o școală, și-a deschis ușile, cu ze­ce minute înainte ca noi să ajun­gem aco­lo, pentru pensionarii adu­nați în fața acesteia. Deși se înghesuie să prindă un scaun liber, cîțiva dintre ei se opresc pentru a-i face o „cărare” lui Iaco­ban, urmat în spatele său de cîțiva oameni cu baxuri de apă în brațe, vreo cîteva cutii de table și trei de rummy. „Uite mo­șule, chiar s-au gîndit la noi, au adus table. Ce zici, mai încolo jucăm un meci?”, întreabă un bătrînel cu basca pe cap și ochelarii în mînă pe un amic de-al lui, în timp ce sala se umple re­pe­de.

Acolo, candidatul Iacoban se adre­sează pensionarilor în numele cărora susține că le-a înființat clubul. „Astă primăvară, cînd stăteam de vorbă cu domnii pensionari, ei mă întrebau «Dom­n’le, ați făcut un club al pensionarilor în Copou, ați făcut unul în Alexandru, dar la noi cînd faceți?»”, la care un bătrînel se uită puțin amu­zant, știind parcă deja ce urmează și își ține privirea fixă în față. „După mul­te osteneli, ce-am promis, asta am fă­cut și uitați clubul”, încheie pe un glas triumfător Iacoban, fiind susținut de un val de aplauze, însă printre care se dis­ting greu cîteva voci mai stinse. „Poa­te terminăm repede să mai prindem și noi din prăjituri.”

Paul ANDRICI